ß
Serena Williams, câștigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, a anunțat că se retrage din tenis după o carieră de 27 de ani.
Jucătoarea profesionistă de tenis, în vârstă de 40 de ani, a declarat că turnerul de la US Open 2022, care se va desfășura între 29 august și 11 septembrie, va fi ultimul din cariera sa.
"Am fost reticentă să recunosc că trebuie să renunț la tenis. E ca un subiect tabu. Dacă apare, încep să plâng. Cred că singura persoană cu care am discutat cu adevărat despre asta este terapeutul meu".
Vorbind despre retragerea sa într-un interviu acordat revistei Vogue, Serena Williams a dezvăluit că vede acest lucru ca pe o evoluție, întrucât își dorește să se concentreze pentru alte lucruri mai importante în acest moment al vieții ei, cum ar fi familia.
"Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul "pensionare". Nu mi se pare un cuvânt modern. M-am gândit la acest lucru ca la o tranziție, dar vreau să fiu sensibilă cu modul în care folosesc acest cuvânt, care înseamnă ceva foarte specific și important pentru o comunitate de oameni. Poate că cel mai bun cuvânt pentru a descrie ceea ce fac este evoluție. Sunt aici pentru a vă spune că evoluez departe de tenis, spre alte lucruri care sunt importante pentru mine. În urmă cu câțiva ani, am înființat discret Serena Ventures, o firmă de capital de risc. La scurt timp după aceea, mi-am întemeiat o familie. Vreau să măresc acea familie."
Serena Williams și-a început cariera în tenis în 1995, la vârsta de 14 ani, iar în 1998 câștiga primul său premiu major la US Open. După acel moment, cariera tenismenei a fost presărată cu o serie de victorii importante, a ocupat primul loc în clasamentul WTA timp de 319 săptămâni, dintre care 186 consecutive și a strâns o avere impresionantă, care i-a adus titlul de multi-milionară "self-made".
Estimată la 260 milioane de dolari, averea jucătoarei profesioniste de tenis a poziționat-o pe locul 90 în clasamentul mondial Forbes, o listă cu cele mai bogate "self made" femei din America.
Sursă foto: Getty Images
Gallery