ß
Doi tineri proaspăt căsătoriți din Suceava au fost la Poliție chiar a doua zi după nuntă pentru a reclama că li s-au furat toți banii primiți în dar. Este vorba despre 17.800 de euro!
Doi tineri din Suceava au avut parte de șocul vieții lor! Aceștia s-au căsătorit vineri, făcând o petrecere cu adevărat impresionantă. S-au distrat pe cinste după ce și-au jurat iubire veșnică, apoi au avut parte de o dezamăgire cumplită. Banii pe care i-au primit în dar de la invitați au dispărut la doar o zi după ce au fost aduși în casă!
A doua zi după nuntă, tinerii au lipsit de acasă între orele 15:00 și 21:45, iar când s-au întors au sesizat că toți banii dispăruseră. Blocul în care cei doi locuiau era unul aflat în costrucție, motiv pentru care bărbatul consideră că hoțul s-a folosit de scara amplasată la ferestre pentru a intra în locuință. Mai mult decât atât, mirele a susținut în declarațiile sale că suspectul ar putea fi un vecin care are antecedente de ordin penal.
„Furtul a avut loc sâmbătă, între orele 15.00-21.45, cât am lipsit de acasă. Hoțul a folosit o scară, cu ajutorul căreia a urcat, a deschis geamul de la bucătărie și a intrat în casă. A căutat peste tot și a luat toți banii pe care i-am strâns la nuntă. Eu suspectez că este vorba de concubinul unei vecine, de la un etaj superior, iar la Poliție, acolo unde am depus plângere, ne-au spus că persoana respectivă este cunoscută și că a mai creat probleme de ordin penal”, a declarat bărbatul pentru Monitorul de Suceava.
Proaspeții căsătoriți sunt îngroziți de cele întâmplate, mai ales pentru faptul că au rămas datori după nuntă. Aceștia speră ca polițiștii să recupereze banii furați.
„Mai aveam de plătit prăjiturile, chiria la sală, dar și niște datorii, adică vreo 4.000-5.000 de euro. Soția este pur și simplu îngrozită de tot ceea ce s-a întâmplat. Oricum, cel care a acționat știa exact ce face. Camerele de supraveghere existente la bloc au fost orientate în direcția opusă, pentru a nu surprinde cum a intrat în casă. Sper totuși ca polițiștii să dea de urma hoțului, mai ales că le-am indicat și cine este suspectul nostru”, a mai spus el pentru sursa citată.
Sursă foto: Halfpoint/Shutterstock
VEZI ȘI: Cele mai tari idei de vacanță