ß
Jonathan Rhys Meyers făcea furori în anii ’90, fiind unul dintre cei mai râvniți actori de la Hollywood. Se pare că trecerea timpului, dar și problema cu alcoolul, și-a pus amprenta asupra sa.
Actorul irlandez Jonathan Rhys Meyers a împlinit 45 de ani pe 27 iulie. Protagonistul din „Match Point” (2005) și „August Rush” (2007) s-a schimbat radical în ultimii ani, iar chipul lui nu mai pare atât de atrăgător, dovadă sunt cele mai recente imagini.
Jonathan Rhys Meyers este căsătorit cu frumoasa actriță Mara Lane. Ei au împreună un fiu, Wolf Rhys, în vârstă de 5 ani.
„Tot ce mi s-a întâmplat bun în viaţă are legătură cu soţia şi cu fiul meu. Vă promit că mă voi însura doar o dată. Actorii pot fi nişte nemernici, dar ea ştie cum să mă manevreze. Îmi spune: «Du-te la sală sau la înot! Orice ai face, pleacă de aici, deoarece nu pot să-ţi dau ce-ţi doreşti. Trebuie să am grijă de copil!»“, declara starul irlandez, într-un interviu pentru The Guardian.
Născut la Dublin, Jonathan Rhys Meyers a fost văzut de un agent de casting în adolescență. În 2006, a câștigat un Glob de Aur pentru interpretarea lui Elvis într-o mini-serie CBS, iar din 2007 până în 2010 a jucat rolul lui Henric al VIII-lea în The Tudors. Printre filmele cunoscute în care a apărut se numără: „Bend It Like Beckham” și „Match Point” al lui Woody Allen, „Black Butterfly” (2017). El joacă alături de regretatul John Hurt în premiatul „Damascus Cover” (2017)
Cel mai recent film în care Jonathan Rhys Meyers interpretează un rol principal se numește „WifeLike” și va avea premiera la începutul lunii august 2022.
Gallery