ß
Marius China este un nume cu greutate în industria muzicală românească, activând în domeniu de mai bine de 20 de ani.
Inițial, în ipostaza de artist, cu Everest, trupă pe care a înființat-o în clasa a XI-a. Mai apoi, în anul 1999 a fondat trupa Datina, care activează și acum în industria muzicală românească. Treptat și-a mutat activitatea muzicală și în spatele reflectoarelor, trecând la activitatea de organizator de spectacole și manager de artist. În prezent conduce Sprint Music, companie care reprezintă exclusiv peste 60 de artiști pe partea de management, booking, label. Acesta ne-a povestit mai multe despre dedesubturile industriei muzicale românești și despre cel mai mare festival din zona Vâlcea, pe care îl organizează în luna august, We Love Music Festival.
Marius, activezi în industria muzicală de mai bine de o decadă. În primă fază în ipostaza de artist, apoi impresar. Ce te-a făcut să treci de la scenă la meseria din spatele scenei?
Așa este, sunt în această industrie de foarte mult timp. Am început să cochetez cu muzica în 1995, iar în 1999 am format prima mea trupă, se numea Everest la vremea aceea. Mai apoi, în 2000 am înființat trupa Datina, în 2003 am lansat primul album, iar în 2005 am început să cochetez mai serios cu partea de impresariat, fiind momentul în care am înființat Sprint Music, care la momentul acela era doar o agenție de booking, devenind ulterior și label. În spatele scenei nu am trecut cu un anumit scop, pur și simplu așa m-a dus valul. Nu am renunțat însă complet la a cânta și din când în când cu mare plăcere urc pe scenă alături de colegii mei.
Ai început cu o trupă care face muzică inspirată de folclor. Ce te atrage la folclorul românesc?
Da, începutul în cariera mea muzicală a fost alături de colega mea Andreea cu trupa Datina, a durat puțin până să ajungem la această formulă. Faptul că sunt îndrăgostit de folclor nu e o noutate pentru nimeni, știu toți apropiații mei faptul că pentru mine valorile naționale sunt foarte importante, și, firește implicit și folclorul. Ce mă atrage? Cred că ceea ce ne atrage pe toți la folclor. Faptul că simțim românește, ne curge prin vene toată povestea asta și mi-aș dori să nu se schimbe nimic în următorii ani.
Tinerii din ziua de azi mai sunt atrași de muzica populară românească?
Cred că folclorul va rămâne foarte iubit în continuare, poate sub o altă formă, poate se va îmbogăți cu noi influențe muzicale. Nu cred că se va schimba nimic din acest punct de vedere, cât vom fi noi pe acest pământ. Pentru că în definitiv nu s-a schimbat nimic în ultimii 2000 de ani, folclorul a fost transmis mai departe și iubit în continuare. Folclorul doar s-a îmbogățit și rămâne apreciat.
Cum se vede industria muzicala din ipostaza de impresar vs. artist?
Dacă nu aș fi artist nu cred că aș fi avut niciodată aceste rezultate cu Sprint Music. O mare parte din rezultatele mele ca impresar se datorează faptului că am putut să înțeleg nevoile unui artist cu adevărat, fiind capabil să mă pun în pantofii artiștilor pe care i-am reprezentat și să îi înțeleg. Artiștii sunt cei mai fragili oameni de pe pământ din punct de vedere emoțional. Și dacă nu reușești să îi înțelegi pe deplin nu poți lucra cu ei. Trebuie doar să înțelegi nevoile lor, care în mare parte nu țin de latura financiară ci țin de latura emoțională. Poți să faci orice cu un artist, să muți munții din loc, dacă îi înțelegi emoția, trăirea, modul de a gândi și de a simți.
Cum a evoluat industria muzicală românească față de anii 2000?
Sincer, atunci nu cred că era o industrie în adevăratul sens al cuvântului, cred că era butic. Nici acum nu știu dacă avem în România cu adevărat o industrie muzicală, însă mă bucur că am fost acolo când s-au pus bazele acestei industrii la noi, mai exact după anii 90. Cred că odată cu anii 2000 lucrurile au început să se schimbe în bine în industria muzicală din România, odată cu legea drepturilor de autor care a venit în 1996, cu drepturile de autor recunoscute și cu studiourile care au apărut ușor ușor și aici mă refer atât la partea de audio cât și video. Cred că avem o direcție bună și în aproape 25 de ani de când, să spunem că s-a conturat această industrie la noi, România a avut niște rezultate excepționale raportându-ne la nivelul de investiții de la noi.
Apropo de anii 2000, organizezi un festival, We Love Music Festival între 18 și 21 august la Râmnicu Valcea, unde aduci o mulțime de artiști cu hituri pe care toți dansam la începutul acestor ani. Outlandish, Jay Sean, Lou Bega și mulți alții. Tu pe cine ești nerăbdător să vezi?
Eu sunt nerăbdător să-i văd pe toți, de la Ronan Keating la Lou Bega până la Sweet Kiss. Crescând cu această muzică, face parte importantă din adolescența mea, piesele astea m-au făcut să simt emoții pentru prima oară. Sunt piese care au contribuit la dezvoltarea mea ca artist și ca individ. Și cred că publicul care va participa la festival va simți la fel.
Sunt sigur că se ascunde multă muncă în spatele unui festival. Ce presupune organizarea unui festival?
Organizarea unui festival presupune foarte multe lucruri, de la partea artistică, gândirea line-upului, contractarea artiștilor, la organizare, partea logistică, safety sau zonele de relaxare care îți pot crea amintiri frumoase. În definitiv acesta este motivul pentru care mergem la evenimente, le festivaluri, pentru a ne crea amintiri frumoase, pentru a ne hrăni spiritul, a ne menține tineri. Și asta ne dorim să facem cu We Love Music Festival, să organizăm un eveniment care să rămână oamenilor în suflet. Am gândit totul de la bun început drept o experiență în sine, o vacanță de 4 zile la marginea pădurii care îți oferă parte de muzică live, party cu DJ, parc de distracții, mâncare bună. Toate părțile astea trebuie organizate împreună în bucătăria din spate și ne ajută să ne atingem scopul pentru care venim la festivaluri, și anume de a rămâne cu experiențe de neuitat.
De ce ar trebui să vină oamenii la We Love Music Festival și de ce ai ales zona Vâlcea pentru acest festival?
Am ales Fețeni pentru că m-am îndrăgostit de acel loc imediat ce am pășit pentru prima oară acolo, la 2 km de Râmnicu Vâlcea, pe acea pajiște minunată. Este un loc fabulos care-ți trezește emoții doar admirând peisajul, și sunt sigur că participanții de la festival vor trăi 4 zile intense, pline de emoție, își vor crea sute de amintiri frumoase și se vor întoarce acasă cu bateriile încărcate la job-uri după experiența We Love Music Festival.
Cum simti diferența între munca de impresar versus munca de organizator evenimente?
Dacă nu aș fi organizat evenimente nu cred că aș fi înțeles pe deplin munca de impresar. Practic, de când am început să cochetez cu muzica, asta se întâmpla pe când aveam doar 15 ani, am trecut prin toate etapele prin care poate trece un om în această industrie, fie că vorbim de tehnic, artist, DJ, manager sau A&R la o casă de discuri. Am început prin a cânta, dar pentru asta aveam nevoie de bani pentru studio, motiv pentru care lucram la un studio, așadar am fost și în spatele monitoarelor dar și în fața scenei, și pe scenă, și în spatele scenei, am fost și cel care aducea artistul la un concert iar mai apoi am devenit cel care „vindea” artistul pentru un concert. Sunt foarte norocos că am reușit să parcurg această industrie 360 de grade și cred că sunt foarte puțini oameni în industrie care să fi reușit să aibă succes și cu o trupă și în cariera de impresar iar mai apoi în cea de A&R. Mă simt foarte norocos și asta se datorează în primul rând oamenilor care mă înconjoară. Pe această cale țin să mulțumesc artiștilor care lucrează cu Sprint Music dar și colegilor de la Sprint Music. Fără ei nu aș fi putut niciodată să ajung ceea ce sunt acum.
Ce-i trebuie unui artist pentru a reuși în industria muzicală? Este de ajuns talentul?
Talentul nemuncit este egal cu zero din punctul meu de vedere, este nevoie de talent pentru a putea atrage atenția, însă de la a atrage atenția și până la a-ți transforma pasiunea într-un job și un stil de viață e nevoie de foarte multă muncă, foarte multe sacrificii și foarte multă determinare.
Cu câte vedete lucrezi în prezent? Dintre aceștia ai legat și prietenii de-a lungul anilor?
În momentul de față Sprint Music are mai mult de 60 de artiști de care compania noastră se ocupă în mod exclusiv. Noi le reprezentăm interesele pe partea de booking, partea de management și partea de casă de discuri, ne ocupăm de muzica lor, de studio, de concerte și de partea de imagine. Firește că de-a lungul anilor am legat multe prietenii, ajungând să depășim relația strict de business, mulți dintre artiști îmi sunt fini, sau copiii lor îmi sunt fini. Am depășit relația de artist impresar, sau manager artist, am ajuns să avem o relație bazată pe respect, onoare, verticalitate și transparență. Mare parte dintre artiștii mei vechi nu au un contract de exclusivitate cu noi, doar am bătut palma acum mulți ani, pentru unii au trecut mai mult de 10 însă nu ne-am despărțit în toți acești ani. Nu cred că un contract poate să țină o relație între un artist și un manager la fel cum nu cred că un act poate să facă o căsnicie să funcționeze.
Festivalul organizat de Marius China, We Love Music Festival, reunește, pe parcursul a 4 zile, peste 30 de artiști români și internaționali, ale căror hit-uri au definit muzica și au dominat topurile ultimelor decenii. Pe scenă vor urca nume sonore precum Ronan Keating, Ricchi e Poveri, ATB , Blue, Jay Sean, Lou Bega, Connect-R, 3 Sud Est, L.A. și mulți alți artiști care vor face un show de neuitat pe scena festivalului. Festivalul se desfășoară în aer liber, pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii. Publicul se va bucura să audă live cele mai tari hituri din anii 2000 și nu numai.
Pe lângă un line-up cu artiști de top români și internaționali, participanții se vor bucura și de un parc de distracții amenajat în spațiul unde se desfășoară festivalul. În plus, evenimentul va găzdui și un food court și food trucks cu mâncare pentru toate gusturile. Astfel, festivalul va fi o experiență perfectă atât pentru cei puși pe distracție, cât și pentru familiile cu copii, care vor regăsi la We Love Music Festival tot ceea ce au nevoie pentru un weekend memorabil.
Show-urile live de pe scenă, cu artiști români și internaționali, vor fi completate de DJ și MC de top ce vor transforma locul într-o mare petrecere întinsă de seara până în zorii zilei.
Biletele s-au pus în vânzare și sunt disponibile aici.
Gallery