Îndrăgita actriță Carmen Tănase are o carieră uimitoare, de aproape 40 de ani, în teatru și film. Recent, ea a dezvăluit într-un interviu care este rolul care i-a rămas în suflet.
„Mie mi-a rămas și o să-mi rămână mereu în suflet rolul “Flacăra”. 4 ani l-am jucat și mă va urmări până la moarte. Deși am făcut roluri diverse și frumoase pe care le iubesc, Flacăra se detașează, este un personaj care m-a marcat și mă marchează în continuare. Mi-a adus daruri și beneficii, popularitate, era o bucurie la filmări, inventam lucruri, a spus Carmen Tănase pentru Fanatik.
Actrița spune că nu se supără când oamenii obișnuiți, care o întâlnesc pe stradă, confundă omul cu personajul.
„Rolul acesta m-a vindecat psihic, sub masca personajului făceam ce vroiam eu, în orele de filmări mă purtam exact cum doream. Și azi, pe stradă, oamenii confundă omul cu personajul și sunt destule situații în care acționez cu mai multă voință apelând la Flacăra, și atunci oamenii dau înapoi”.
„Mi se întâmplă și acum, acasă sau pe stradă, să vorbesc ca Flăcărica”, a recunoscut Carmen Tănase în emisiunea La Măruță.
Carmen Tănase face parte din distribuția noului serial „Clanul”, care va debuta la PRO TV.
„Clanul” este un serial de acțiune, foarte minuțios filmat, făcut în regim de film, sunt sigură că va ieși ceva foarte profesionist. De data asta am un rol puțin diferit de ce a văzut publicul până acum, este un rol foarte solicitant. Mă cheamă Luminița Achim și nu este un rol ușor, dar este foarte plăcut, îmi place să muncesc greu”, spune ea.
Gallery