ß
Ajunsă la 29 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în această vară, Lidia Buble a dezvăluit în podcastul lui Damian Drăghici ce discuții are cu tatăl ei, atunci când merge acasă la părinții ei.
Frumoasa cântăreață a afirmat că părintele ei ar vrea să o vadă măritată și, mai mult decât atât, să facă copii.
„De câte ori mă duc acasă, tati îmi spune: «Ce faci? Ai 29 de ani, surorile tale, la vârsta ta, aveau copii, erau așezate la casele lor». Tata îmi spune să-mi găsesc un bărbat cu frică și temere de Dumnezeu, un bărbat credincios. Când ai credință, ești un om bun, un om pe drumul cel bun. Eu pot să spun că mi-aș dori să mă binecuvânteze Dumnezeu cu un bărbat alături de care să trăiesc o dragoste frumoasă precum cea a părinților mei. Ei sunt modelul meu de dragoste infinită, necondiționată. Eu m-aș putea vedea mămică oricând, pentru că de mici noi ne-am crescut acasă între noi. Am fost și bonă. Adică, oricând ar veni, eu o să fiu pregătită. Acum Dumnezeu decide când va fi momentul și cu cine! Mă văd o mămică foarte cool și răbdătoare. Mă văd o mămică ideală! Acest răspuns mi-l dau nepoții mei, favorizându-mă. Petrecem foarte mult timp împreună! Familia este sursa mea de energie”, a spus Lidia Buble.
Vezi și: Cele mai tari idei de vacanță
Gallery