Secretariatul de stat pentru revoluționari a propus retragerea certificatului de revoluționar al lui Alexandru Arșinel, lucru care va avea repercusiuni grave asupra actorului. Iată ce va pierde acesta, dar și care este motivul pentru care s-a luat această hotărâre!
Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. De-a lungul anilor, și-a construit o carieră impresionantă, iar la bătrânețe se bucură de rodul muncii sale. Cu toate că are un nume important atât în teatru, cât și în cinematografie, artistul trece printr-o perioadă destul de dificilă. Pe lângă problemele de sănătate pe care le are, actorul în vârstă de 83 de ani ar putea să aibă multe pierderi financiare din cauza secretariatului de stat pentru revoluționari, care a propus să i se retragă certificatul de revoluționar.
Potrivit anunțului făcut de Secretariatul de stat pentru revoluționari, Alexandru Arșinel nu ar îndeplini condițiile pentru a purta acest titlu.
„Se constată că domnul Alexandru Arșinel nu îndeplinește condiția pentru a deține Certificatul – LRD (Luptător cu Rol Determinant – n.r.), în sensul că în perioada 14-22 decembrie 1989 nu a avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, nu și-a pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, nu a ocupat și nu a apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, respectiv până la ora 12.10 a zilei de 22 decembrie”, se arată în documentul SSPR.
Din anul 2015, atunci când el a primit acest titlu, și până în prezent, Alexandru Arșinel a fost scutit de plățile taxelor și impozitelor pentru casa în care locuiește. Mai mult decât atât, în fiecare lună actorului i se livra în cont suma de 2810 lei. Nu doar că nu va mai avea parte de aceste beneficii, ci s-ar putea să fie nevoit să ofere statului suma de 50.000 de euro, bani încasați de actor în cei 7 ani.
Referitor la acest subiect, atunci când a primit acest titlu, Alexandru Arșinel a subliniat faptul că a fost primul om care a vorbit din balconul de la Radio și că nu a văzut Revoluția la televizor. În plus, nu el ar fi cerut să fie numit revoluționar, ci asociația i-a propus să urmeze procedurile pentru a fi recunoscut de către stat.
„Eu am fost primul care am vorbit din balconul de la Radio. Dosarul meu demonstrează că nu am văzut Revoluţia la televizor şi că am fost în focul evenimentelor. Nu eu am cerut certificat, cei de la asociaţie mi-au propus să trimită dosarul mai departe şi am zis: da, domnule, vreau să se ştie că nu am stat acasă. Contează şi banii, cum să nu conteze dacă eu ies la pensie? Orice ban contează. Dacă Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor nu mi-a adus nimic, măcar aşa să fiu răsplătit”, a declarat el.
Sursă foto: Alexandru Arșinel/Facebook, Arhivă ProTV
Gallery