ß
Dacă Grecia e destinația de vacanță preferată a românilor, o „escală” la Kavala nu e deloc peste mână vara aceasta. Orașul-port de la Marea Egee găzduiește renumitul festival Cosmopolis, un maraton muzical de excepție care se întinde din iulie până în august.
Cosmopolis Festival încântă locuitorii orașului Kavala și turiștii din anul 2000. De atunci și până în prezent a devenit o tradiție ca muzica bună să răsune pe străduțele încărcate de istorie ale cetății grecești.
Evenimentul a avut deschiderea oficială la 5 iulie, în vechiul castel al orașului-port, cu un moment artistic de excepție susținut de orchestra TerpsisOrchestra, în colaborare cu Dilek Koc. Festivalul va continua până la 21 august, cu o serie de concerte, dansuri de stradă, seminarii, expoziții, workshopuri și întâlniri ale artiștilor cu fanii lor.
În perioada 7-10 iulie, organizatorii au pregătit sesiuni muzicale dedicate unuia dintre cele mai îndrăgite instrumente din lume, chitara. Artiști precum Gus. G, Rob Champan, Jim Politis și Christophe Godin vor fi la dispoziția celor mai înfocați fani și vor cânta alături de formațiile lor.
În fiecare seară de marți, în iulie și august, pe scena din cetatea Kavala vor urca cei mai apreciați artiști greci, care vor susține recitaluri live. Printre ei se vor afla Spira Spira, Stamatis Kraounakis, Tonis Sfinos, Active Member, Kostas Hatzis and Michalis și Alexandros Tzouganakis.
Mai mult, în fiecare seară de miercuri, pe toată durata festivalului, artiștii invitați vor cânta pe încântătoarele străduțe ale orașului vechi, creând o atmosferă fără egal. Reprezentațiile live sunt cu acces liber.
Orașul Kavala va fi gazdă bună pentru unele dintre cele mai exotice trupe de artiști din Mongolia, Benin, Israel, Jamaica și Ungaria, invitate să-și prezinte muzica tradițională în cadrul festivalului. Unele dintre cele mai așteptate reprezentații este a trupei Dubioza Kolektiv, din Bosnia și Herțegovina. Tot atunci, fanii Beatles au întâlnire cu The Bestbeat, una dintre cele mai de succes trupe-tribut a legendarei formații britanice.
Pentru al treilea an la rând, organizatorii anunță cu bucurie evenimentul CosmoLights, o sesiune de creații video mapping pe cele mai importante clădiri ale orașului. Artiști din peste 20 de țări se vor întrece în proiecții 3D care vor încânta asistența, în perioada 18-21 august. Una dintre construcțiile reprezentative ale cetății Kavala este vechiul apeduct, care va fi și locul de desfășurare a unor concerte memorabile.
Cosmopolis găzduiește, în paralel, peste 50 de evenimente culturale, în diferite colțuri ale orașului, creând o atmosferă de neuitat.
Gallery