ß
  • PRO TV
  • Irina Loghin îşi ia înapoi pensia specială. Cât încasează lunar de la stat

Irina Loghin îşi ia înapoi pensia specială. Cât încasează lunar de la stat

Irina Loghin îşi ia înapoi pensia specială. Cât încasează lunar de la stat

Un număr de 67 de foşti parlamentari au câştigat la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv, recuperarea pensiilor speciale pierdute în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.

Irina Loghin se numără printre foştii parlamentari care îşi vor recupera pensia specială.

Pe lângă banii obținuți din muzică, artista mai încasează și o pensie specială de la stat pentru activitatea sa politică. Artista a fost parlamentar, motiv pentru care își va recupera pensia specială!

Cântăreața se numără printre cei care vor beneficia, din nou, de pensie specială, căci solista de muzică populară a fost deputat și senator PRM vreme de 8 ani, în perioada 2000- 2008.

Astfel, Irina Loghin va încasa lunar între 6.000 și 7.000 de lei, pentru perioada în care a fost senator și deputat.

Anul trecut, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe 5 mai Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională.

Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile. Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.

"Admite cererea în parte. Obligă pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanţi, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizaţia pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, şi pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul să plătească reclamanţilor, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizaţie, începând cu data de 10.06.2022.  Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare", se arată în decizia tribunalului, luată săptămâna trecută.

Foto FACEBOOK

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni