ß
  • PRO TV
  • Amber Heard, anchetată pentru sperjur în Australia. Ce acuzații i se aduc

Amber Heard, anchetată pentru sperjur în Australia. Ce acuzații i se aduc

Amber Heard, anchetată pentru sperjur în Australia. Ce acuzații i se aduc

Amber Head are noi probleme cu justiția, de data aceasta din cauza încălcării unor prevederi legale în Australia. Actrița de 36 de ani e cercetată pentru sperjur și riscă să ajungă după gratii dacă va fi găsită vinovată.

Un incident banal, petrecut în iulie 2015, i-ar putea aduce actriței Amber Heard o condamnare cu executare. După ce luna trecută a pierdut un proces răsunător de defăimare, împotriva lui Johnny Depp, actrița din Aquaman este acuzată că a mințit sub jurământ, într-o instanță din Australia.

În vara anlui 2015, Amber Heard a încălcat legislația locală și a intrat în țară cu cei doi câini ai ei, fără să-i declare. În Australia, este obligatoriu să declari animalele la intrarea în țară și să urmezi o procedură stufoasă de carantină și verificare medicală. Conform legii, animalele trebuie să petreacă zece zile în carantină înainte de a putea ieși în colectivitate.

Actrița a recunoscut că a falsificat documentele de intrare pentru animalele sale de companie și a pledat vinovată. Cazul a fost închis, în aprilie 2016, iar actrița a scăpat doar cu o amendă de 10.000 de dolari australieni. Însă, dosarul a fost redeschis în octombrie 2021, când actriței i s-a adus la cunoștință că este cercetată pentru că a mințit sub jurământ, în 2015.

Conform Daily Mail, FBI a intrat pe fir și e gata să ofere asistență autorităților din Australia în acest caz. Sperjurul (minciuna sub jurământ) este sancționat cu până la 14 ani de închisoare în Australia, însă peseapsa poate fi și mai mare în cazul în care mărturia mincinoasă a dus la condamnarea unei persoane nevinovate. În acest caz, sperjurul poate fi pedepsit chiar și cu închisoare pe viață.

În 2015, cei doi căței ai actriței, Pistol și Boo, au fost strecurați în țară cu încălcarea legislației ferme de la Antipozi. Amber Heard a fost dată de gol de „neglijența” unui salon de îngrijire, care a postat fotografii cu patrupedele, pe Facebook.

Johnny Depp și Amber Heard au primit 72 de ore pentru a-și trimite câinii acasă sau pentru a accepta predarea și eutanasierea lor.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: EXCLUSIV - Interviu cu Deborah Chow, regizor Obi-Wan Kenobi

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni