ß
Carmen Iohannis a ieșit din tipar cu ținuta sa la dineul de la Palatul Regal din Madrid, unde l-a însoțit pe soțul ei, președintele Klaus Iohannis.
În cadrul dineului de gală organizat cu ocazia Summitului NATO, Carmen Iohannis a optat pentru o ținută de vară, mai exact o rochie roz, strălucitoare, pe care a asortat-o cu accesorii și cu un coc lejer la spate.
Soția președintelui României a ieșit din tipar la propriu și a atras toate privirile cu stilul ales, având în vedere că celelelte soții ale șefilor de stat au purtat culori simple, care au variat între alb și negru.
Klaus Iohannis a purtat un costum elegant, clasic, accesorizat cu o cravată albastră. Președintele s-a simțit foarte bine la eveniment, lucru care se remarcă în fotografiile publicate pe profilul său personal de Facebook.
„La dineul de gală găzduit de Majestățile Lor Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia cu prilejul Summitului NATO care începe mâine la Madrid”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
Cea care a ieșit în evidență alături de Carmen Iohannis a fost Brigitte Macron, soția președintelui Franței, care a purtat o rochie turcoaz, de vară.
Șefii de stat au fost acompaniați de soțiile acestora și au fost întâmpinați de gazda dineului, Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia a Spaniei, care a ales o rochie neagră elegantă, cu o curea în talie.
De asemenea, la eveniment au fost prezenți Joe Biden și soția sa, care a optat pentru un costum office, alb.
Sursă foto: Klaus Iohannis/Facebook, Profimedia, presidency.ro
VEZI ȘI: Abonamente pe TikTok
Gallery