A înotat în 47,58 de secunde și s-a impus la limită, în ultimii metri, în fața francezului Maxime Grousset, care a înregistrat timpul de 47,64 de secunde. David Popovici a scris astfel istorie.
Jurnaliștii de la L'Equipe îl aveau ca favorit pe Maxime Grousset, așa că, după victoria românului, aceștia au scris:
"Maxime Grousset a câștigat medalia de argint miercuri la 100 metri liber la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Francezul a fost întrecut de românul David Popovici (17 ani)"
"Am visat la aur pentru Maxime Grousset, 23 de ani, la 100 de metri liber, iar el a adunat argintul. A început foarte repede să conducă și a făcut-o aproape pânp la sfârșit, dar a ratat la o respirație, exact 6 sutimi, șansa de a termina primul. A încheiat al doilea, așadar, cu 47.64, iar această medalie de argint a fost cu atât mai ușor de obținut, după locul 4 de la ultimele Jocuri Olimpice, cu cât niciunul dintre primii trei de la Tokyo nu a fost în bazin.”
Presa internaţională a salutat naşterea unui nou superstar al înotului mondial, după ce Popovici a devenit al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.
Gazzetta dello Sport a scris, după succesul românului: ”Cine este Popovici, ultimul Tarzan al înotului: ‘Eu, Seneca şi limitele care nu există”’.
The Times îl supranumeşte printr-un joc de cuvinte ”noua torpilă” (New Thorpedo), cu referinţă la marele campion australian Ian Thorpe, cvintuplu campion olimpic şi de zece ori campion mondial în probele de la stilul liber.
Vezi și video:
Gallery