ß
Lavinia Pîrva le-a făcut o surpriză plăcuta fanilor de pe Instagram. Aflată în vacanță, vedeta a pozat seducător în costum de baie, iar admiratorii au răsplătit-o cu sute de complimente.
Cântăreața și-a etalat silueta încântătoare în două costume de baie, unul negru întreg și celalalt roz în două piese.
“Doamne ce bine arăți, ca o zână din povești!”, “Splendidă”, “Superlativul feminine”, “Bombă nucleară” - sunt doar câteva dintre observațiile fanilor.
Acuzată în trecut că a apelat la operații estetice, Lavinia Pîrva a ținut să facă lumină în ceea ce privește acest subiect:
“În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist vă considera că trebuie, poate o voi face! Însă pentru moment sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială plus corporală minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată!
În al doilea rând, menționez că tot la indicațiile specialistului am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase!”, spunea Lavinia în 2019.
Lavinia Pîrva se poate considera o femeie împlinită: este căsătorită cu unul dintre cei mai doriți bărbați din România, cu care are un băiețel superb, în carieră îi merge bine și are și un business de succes – propriul magazin de haine online.
Gallery