ß
Smiley și Theo Rose sunt cei doi antrenori care, pentru prima dată în istoria emisiunii Vocea României, vor face echipă și vor împărți același scaun. Iată care este părerea artistului despre noua sa colegă!
Sezonul 10 al emisiunii „Vocea României” este pe cale să înceapă și vine cu noi surprize atât pentru concurenți, cât și pentru antrenori și telespectatori. Recent, cei cinci artiști, aleși să îndrume tinerele talente, au fost anunțați, iar publicul a rămas impresionat datorită faptului că există două personalități care fac echipă. Este vorba despre Theo Rose și Smiley, care nu vor împărți doar platoul de filmare, ci și scaunul antrenorilor. Recent, cântărețul a oferit un interviu în cadrul căruia a spus care este părerea sa sinceră despre noua colegă de la Vocea României!
Acesta a menționat faptul că se va înțelege cu Theo Rose și nu își face probleme în această privință. Cu toate acestea, Smiley o consideră destul de înfiptă, motiv pentru care artistul va fi cel împăciuitor.
„Cu Theo, da (n.r. se va înțelege). Nu știu cu restul (n.r. râde). Theo pare foarte înfiptă, s-ar putea să nu mai pot să fiu așa împăciuitor”, a declarat Smiley pentru FANATIK.
Smiley a recunoscut faptul că are mari emoții în privința noului sezon Vocea României. Acesta a mai spus că le-a simțit lipsa colegilor foarte mult. În plus, el este entuziasmat să îi cunoască pe noii antrenori.
„Am. Normal că am.(n.r. emoții) Sunt foarte entuziasmat că reluăm Vocea în sfârșit, îmi era foarte dor. Și de colegii mei, de Tudor, de Irina, de Pavel. Sunt foarte entuziasmat pentru că e o treabă nouă pe care o fac: sunt cu Theo Rose pe scaunul dublu. Abia aștept să vad cum ne înțelegem, abia aștept să vad cum va fi ea, cum voi fi eu, cum voi fi eu în relația cu ea. Și sunt curios să-l cunosc pe Denis”, a mai declarat artistul pentru sursa citată.
Sursă foto: Instagram/Smiley, Instagram/Theo Rose, Facebook/Vocea României
VEZI ȘI: Motivul paraliziei lui Justin Bieber
Gallery