ß
Turneul european „Life will win”, în sprijinul Ucrainei, ajunge la București pe 18 iunie. Evenimentul este conceput cu scopul strângerii de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală a spitalelor din Ucraina, dar și pentru sprijinirea artiștilor ucraineni și pentru sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.
Turneul se desfășoară în principalele piețe ale unor mari capitale sau orașe europene din Polonia, Cehia, Austria, Germania, Italia sau Spania, care vor deveni spațiu de manifestare pentru muzica și cultura ucraineană.
Concertul de la București are loc sâmbătă, 18 iunie, ora 19:00, în Piața „George Enescu”, la inițiativa Ambasadei Ucrainei la București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Turneul European „Life Will Win” își propune să unească europenii și ucrainenii din străinătate și să strângă fonduri pentru a sprijini Ucraina, care în prezent își apără nu doar propria libertate, ci și securitatea și viitorul democratic și liber pentru întreaga Europă. Turneul a debutat în Polonia, la Varșovia, cu două concerte, în 10 și 12 iunie, și a strâns până acum mii de oameni. Pe harta evenimentului sunt incluse mari capitale și orașe europene, printre care: Praga (Cehia) – 13 iunie, Budapesta (Ungaria) – 16 iunie, Viena (Austria) – 17 iunie, București (România) – 18 iunie, Berlin (Germania) – 20 iunie, Florența (Italia) – 21 iunie, Madrid (Spania) – 22 iunie și Cascais (Portugalia) – 23 iunie.
Pe scena „Life Will Win” vor evolua artiști cunoscuți nu doar în Ucraina, ci și dincolo de granițele acesteia: MONATIK, Vopli Vidopliasova, Pianoboy, Wellboy, Alina Pash și alții, iar cei prezenți vor putea asculta cele mai emoționante melodii din „Evening Quarter” interpretate de actorii Kvartal 95 Studio, o celebră companie ucraineană, creatoare a numeroase programe umoristice foarte apreciate.
Gazdele concertelor vor fi de asemenea actori ai Kvartal 95 Studio, alături de Yevhen Koshovy, Olena Kravets, Oleksandr Pikalov și prezentatoarea și actrița TV ucraineană Daria Tregubova.
Participarea la eveniment este liberă, dar în timpul evenimentul se pot face donații prin scanarea unui cod QR. Toate fondurile strânse în timpul concertelor vor fi donate pentru acoperirea nevoilor umanitare ale Ucrainei.
Vezi și: Secretul nespus a lui Johnny Depp!