ß
Adrian Mutu (43 de ani) a trecut prin două divorțuri, cel de Alexandra Dinu, în 2003, și de Consuelo Matos, care a avut loc în 2013. În prezent, ”Briliantul” este căsătorit cu Sandra Bachici.
În cartea autobiografică ”Revenirea din infern”, lansată recent, Mutu a dezvăluit cum a cunoscut-o pe Consuelo Matos, cu care are două fetițe Adriana şi Maya, dar și motivele care au condus la divorț.
”Domnișoara cu care mă vedeam venea cu o prietenă, Consuelo Matos Gomez, ministrul-consilier al Republicii Dominicane la Vatican. Ne-am cunoscut la Roma și, treptat, ne-am dat seama că între noi există o atracție.
Ce mi-a plăcut la ea? Era sensibilă, caldă. OK, eram firi foarte diferite, dar pe atunci credeam că acest lucru este benefic, pentru că urma să ne completăm. Șase, șapte luni am fost prieteni, apoi am decis să ne căsătorim.
După câțiva ani, au apărut, din păcate, divergențele între noi doi, multe dintre ele provocate de diferența de cultură. Intervenise monotonia, lucru firesc când stai mult timp împreună cu o persoană. Fiind firi opuse, relația a început să scârțâie.
A contat mult și faptul că încercam să mă întorc în țară, iar Consuelo, deși nu mi-o spunea direct, nu prea dorea acest lucru. Am semnat cu cei de la Ajaccio, acela a fost momentul în care ne-am despărțit de tot. Am rămas în relații civilizate și cu două fetițe superbe”, se arată în cartea lui Adrian Mutu, ”Revenirea din infern”.
Trei mari iubiri
În cartea sa autobiografică, Mutu povestește cele trei idile majore pe care le-a avut: Alexandra Dinu, Consuelo Gomez și Sandra Bachici. Relații în urma cărora are doi băieți, Mario și Thiago, dar și două fete, Adriana și Maya.
Adrian Mutu, despre relația cu Alexandra Dinu: "Nu a mers din cauza tinereții"
"Briliantul" a povestit cum a cunoscut-o pe Alexandra Dinu, prima sa soție, și care a fost motivul divorțului.
"Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19! Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas. Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu. Au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit.
A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat! Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, simțeam, așa, ceva ca o senzație de sufocare. Nu jucam, viitorul meu era incert și lucrul ăsta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții”, a scris Mutu, în "Revenirea din Infern".
Gallery