ß
“Nu vă lăsați păcăliți de farmecul lui”, îi avertizează actrița Leah Rimini pe fanii lui Tom Cruise, fermecați de noul Top Gun. Filmul are un mare succes la public și a strâns deja peste 800 de milioane de dolari. În ciuda popularității de care se bucură Tom Cruise, două foste adepte ale Scientologiei trag un semnal de alarmă asupra “adevăratului” caracter al actorului.
Leah Rimini, care este cea mai bună prietenă a lui Jennifer Lopez, a share-uit o postare a unei foste membre a Bisericii Scientologice, Claire Headley, care l-a cunoscut bine pe Cruise. Aceasta l-a acuzat pe actor de “crime împotrivă umanității”.
“Mă bucur că vă place noul film al lui Tom Cruise, Top Gun. Mie, personal, îmi amintește doar de crimele lui împotrivă umanității. Extremă acuzația, ați putea crede?” întrebă Headley, înainte de a-și explica punctul de vedere. „Distrugerea familiilor este o crimă împotriva umanității. Opinia mea. Întrebați-vă: când a fost ultima dată când Tom a vorbit cu singura sa fiică biologică, Suri?”
Apoi le-a cerut oamenilor să-și amintească „eforturile extreme ale fostei sale soții, Katie Holmes, de a se elibera de sub controlul lui și al Scientologiei”.
„Tom Cruise promovează un cult periculos care mi-a distrus familia, același cult care aproape că m-a costat căsnicia și viața. Același cult care m-a forțat să fac două avorturi și din care am fugit în 2005 cu hainele la spate și 200 de dolari în buzunar. M-au urmărit, peste granițele statului, pentru a încerca să mă împiedice să fug. Slavă Domnului că au eșuat”, a adăugat ea. „Deci nu, nu mă voi uita la film și nici nu voi susține sau aproba vreodată această înșelătorie a unui bărbat. Credeți-mă, Tom Cruise știe exact pe cine sprijină și abuzurile pe care le comite organizația. Am lucrat cu el cât am fost acolo”, mai spus Claire Headley.
Sursa foto: GETTY IMAGES
Gallery