Google News Showcase este cea mai recentă inițiativă a companiei de susținere a jurnalismului și a întregului ecosistem media. Astfel, cu ajutorul Google News, Top Stories și Search, Google ajută oamenii să găsească știrile căutate, iar editorii să ajungă mai ușor la cititori.
Google a semnat parteneriate cu 16 publicații din România - mass-media națională, agenții de știri și radiodifuzori - urmărite de oameni din toată țara. Aceste publicații sunt, în ordine alfabetică: Adevarul.ro, Agerpres.ro, Descopera.ro, Digi24.ro, Edupedu.ro, G4Media.ro, Gandul.ro, HotNews.ro, iDevice.ro, Mobilissimo.ro, News.ro, Newsweek.ro, Profit.ro, StartupCafe.ro, StirileProTV.ro și Wall-Street.ro. Google va continua să extindă colaborarea pe platforma Google News Showcase cu alte redacții.
Prin News Showcase, publisherii vor avea acces la o serie variată de paneluri prin care să ofere mai mult context știrilor și să adauge articole conexe, cronologie și multe altele. Noile paneluri îi vor ajuta pe publisheri pentru a-și face conținutul mai vizibili pentru cititori. Panelurile News Showcase vor apărea în Google News și Google Discover (pe mobil și desktop) și vor direcționa cititorii către articolele de pe pagina publisherului. Mai mult, publicațiile partenere vor primi plăți lunare de la Google pentru drepturile de licențiere ce vizează conținutul pe care-l furnizează în News Showcase.
„Suntem bucuroși pentru semnarea acestui parteneriat cu Google News Showcase, pe care îl vedem ca un nou mod de a furniza publicului conținut original, de încredere și verificat”, a declarat Andrei Bereanda, Head of Digital ProTV, televiziune care deține stirileprotv.ro. „ProTV Digital salută și încurajează orice tip de investiție în mass-media de calitate. Rămânem dedicați informării cititorilor și telespectatorilor, pe cât mai multe platforme posibil. Investiția în știri de încredere pentru publicul larg este unul dintre cele mai importante angajamente pe termen lung ale noastre de până acum.”
„Vom utiliza noul News Showcase pentru două proiecte editoriale: Hotnews.ro, cea mai importantă publicație a grupului, și StartupCase.ro, site-ul de educație antreprenorială”, a explicat Clarice Dinu, redactor șef Hotnews. „Chiar dacă cele două publicații sunt diferite în termeni de trafic și audiență, ni se pare utilă ideea de a utiliza un canal dedicat de distribuție a știrilor pe dispozitive mobile - Google News - pentru a furniza articole selectate de către editorii noștri de știri.”
„Suntem încântați că experiența și autoritatea noastră editorială pot fi transpuse într-o experiență vizuală modernă precum Google News Showcase”, a adăugat Alina Gheorghiescu, Digital Marketing Manager Wall-Street. „Wall-Street.ro se bucură că este partener în lansarea acestui produs în România și suntem mândri că am fost selectați ca una dintre primele publicații de știri care să furnizeze zilnic conținut de calitate. Anticipăm că participarea în Google News Showcase va aduce o creștere a traficului către pagina noastră, va impulsiona interacțiunea cu utilizatorii și ne va ajuta să fim mai aproape de cititorii noștri.”
De la lansarea din octombrie 2020 a News Showcase, Google a semnat parteneriate cu mai mult de 1500 de publicații de știri din toată lumea. Google News Showcase a fost lansat până acum în 16 țări: India, Japonia, Germania, Portugalia, Brazilia, Austria, U.K., Australia, Cehia, Italia, Columbia, Argentina, Canada, Irlanda, Slovacia, Polonia, și acum România.