ß
Dwayne Johnson este băiatul lui mami și ar face orice ca s-o facă fericită pe cea care i-a dat viață. Chiar dacă ziua ei este abia în octombrie, Ata Johnson a avut parte de o surpriză de proporții din partea fiului ei.
The Rock i-a cumpărat mamei sale o locuință de vis, iar imaginile cu reacția ei sunt virale pe net.
“Te iubesc mamă și surpriză! Când eram mic, uram momentele când mama plângea. În zilele astea, lacrimile ei sunt de fericire!
I-am făcut o surpriză mamei mele și i-am cumpărat o casă nouă. Mie și echipei de design ne-a luat 8 săptămâni să o pregătim. (...) A fost o surpriză totală!
Am fost destul de norocos să îi cumpăr câteva case de-a lungul anilor, dar aceasta este specială, deoarece mi-a spus de nenumărate ori în ultimii ani: «După o viață întreagă de călătorii, vreau ca această casă să fie ultima mea casă. Ăsta e visul meu».
Mamă, nu există sentiment mai frumos decât acela de a te face fericită! Bine ai venit acasă! Mereu spun că dacă ai o mamă bună, atunci ai șansa să devii un om bun”, a scris Dwayne în dreptul unui filmuleț care s-a viralizat rapid.
Clipul care are peste 1 milion de vizualizări o arată pe mama lui Dwayne pășind pentru prima oară în noua casă. Ata (73 de ani) nu-și găsește cuvintele și are ochii înlăcrimați.
Surprizele pentru mama lui The Rock nu s-au oprit aici. Actorul i-a amenajat o cameră specială, un fel de altar dedicat lui The Rock, unde a adunat toate posterele, premiile, titlurile sau trofeele pe care le-a dobândit de-a lungul carierei sale.
“Asta e camera ei preferată în care își va aduce toți oaspeții. Nu este însă și preferata mea pentru că ultimul lucru pe care mi-l doresc este să stau într-un „sanctuar”, în timp ce oamenii se holbează la toate lucrurile pe care le-am făcut de-a lungul anilor”, a scris actorul în dreptul unui alt filmuleț cu mama sa și camera ei preferată.
Fotografii: Getty Images/ Instagram
Gallery