ß
Scriitorul și producătorul TV Charlie Ottley a fost jefuit la Timișoara, în timp ce filma un nou documentar în țara noastră. Realizatorul seriei de mare succes „Wild Carpathia” a reacționat pe rețelele sociale după nefericitul eveniment.
Charlie Ottley, care a lăudat țara nostră în repetate rânduri, a avut ocazia să constate că nu totul este roz între Carpați. Realizatorul documentarului Wild Carpathia, care l-a avut ca invitat special pe Prințul Charles, a fost jefuit în Parcul Botanic din Timișoara în timp ce filma un documentar despre frumusețile orașului de pe Bega.
Conform producătorului TV, hoții i-au furat o geantă cu echipamente valoroase, printre care și o dronă folosită la filmări.
Într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, Charlie Ottley a dezvăluit cât de mult l-a marcat acest incident.
„Chiar dacă am fost în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, aseară (ceea ce s-ar fi putut întâmpla oriunde în lume), noi iubim Timișoara și pentru mine este unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Și mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și ne-au susținut”, a scris acesta pe rețeaua socială.
Producătorul a dezvăluit că proiectul merge mai departe, în ciuda celor întâmplate, și că echipa sa nu va lăsa un incident minor „să stea în calea promovării acestui frumos județ”.
Conform poliției, hoții sunt trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, doi băieți și o fată. Ei au fost prinși de oamenii legii și duși la audieri. Aici le-au povestit poliștișilor că au aruncat geanta în care se afla drona. Geanta a fost găsită de un bărbat, iar conținutul ei a fost depistat de poliție tocmai la Bacău.
Oamenii legii fac acum demersurile pentru a trimite echipamentul la Timișoara, pentru a putea fi recuperat de jurnalistul britanic.
Fotografii: YouTube
Vezi și VIDEO:
Gallery