Kim Kardashian i-a surprins pe fanii care au avut ocazia să o zărească pe străzile din Los Angeles. De la distanță, vedeta de reality show pare goală în public. Adevărul este că poartă o ținută nude, care o face să arate ca și cum ar fi dezbrăcată.
La 41 de ani, Kim Kardashian arată mai bine ca niciodată. De curând a slăbit 7 kilograme în numai trei săptămâni pentru a încăpea în legendara rochie a lui Marilyn Monroe, la Met Gala.
“Am purtat un costum de saună de două ori pe zi, am alergat pe bandă, am renunțat complet la zahăr și la carbohidrați, am mâncat cele mai puțin calorice legume și proteine. Nu m-am înfometat, dar am ținut o dietă strictă”, i-a mărturisit Kim reporterului de la Vogue, chiar pe covorul roșu de la Met Gala.
Sursa foto: PROFIMEDIA
Kim și-a păstrat silueta suplă post Met Gala, iar acum defilează în ținute la fel de sexy ca întotdeauna. Fanii norocoși au avut ocazia să o vadă la o ședință foto pe străzile din Los Angeles, într-un outfit ultra mulat. Ținuta face parte din noua colecție SKIMS a vedetei.
Blondă, cu o pereche de colanți nude, o bustiera și cizme cu toc, Kim Kardashian a fost imposibil de ignorant.
Sursa foto: PROFIMEDIA
De curând, vedeta și-a îndeplinit un vis mai vechi: a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated. Însă fanii revistei au fost revoltați și i-au numit pe editori “ipocriți”și “patetici”. În urmă cu câteva luni, reprezentanții revistei au anunțat că de acum nu se mai concentrează doar pe femei care arată bine în bikini, ci pe femei-etalon, cu povești inspiratonale.
“Este cu adevărat jenant. După ce v-ați concentrat să arătați femei normale care sunt incredibile… Asta faceți?!”, a scris un fan.
“Nu e o mișcare bună pentru voi!”, “Ce copertă dezamăgitoare!”, “Este pentru prima oară când nu voi cumpăra revista!”, “Nici eu nu o să cumpăr. Mersi Kim că m-ai ajutat să salvez 10 dolari”, “Kim Kardashian este exact opusul frumuseții naturale. Încurajează tulburările alimentare și photpshopul”, au scris fanii revistei.
“Rușine că recompensați o femeie cu zero talent, care a folosit o casetă xxx ca să ajungă cine e azi”, “Cea mai proastă copertă din toate timpurile”, au mai spus și alții.
Bill Gates a prezis variola maimuței!
Gallery