ß
Aceste este workshop-ul gratuit care te învață cum să faci bani dintr-o idee.
Cel mai important lucru este curajul. Aceasta a fost una dintre concluziile principale ale workshop-ului de educație financiară și antreprenoriat Becoming an Antrepreneur, realizat de UniCredit Bank, în cadrul Romanian Creative Week (RCW), eveniment organizat la Iași în perioada 20 – 30 mai.
La lecția de business ținută în data de 25 mai, oferită gratuit în timpul celui mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, s-au înscris zeci de tineri, care au umplut Sala Henri Coandă a Palatului Culturii. Pentru o zi, cursanții au învățat cum să devină antreprenori de succes și au făcut planuri de business complete, pornind de la o idee și până la cum aceasta să producă bani, alături de profesioniști din domeniile financiar-bancar, juridic, marketing, comunicare.
„Este vorba despre un workshop de o zi dedicat celor care vor sa devină antreprenori în industriile creative. El nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unei școli pe care noi am înființat-o în 2017, Academia Minților Creative. Timp de trei ani, am trainuit câteva sute de antreprenori care erau la început de drum. Am adus, în cadrul acestui workshop, diverși specialiști, colegi din bancă, voluntari care au vrut să împărtășească din experiența lor de business, din relațiile lor cu companiile, tocmai pentru a-i învăța pe acești antreprenori și viitori antreprenori tainele businessului făcut corect și deștept”, a afirmat Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare UniCredit Bank, unul dintre speakerii care au participat la workshop.
Cursanții, majoritatea tineri, au putut afla detalii-cheie despre cum pot realiza un veritabil plan de business, cum să pună în aplicare un plan de marketing care să funcționeze, cum să obțină finanțări cât mai avantajoase și la ce trebuie să fie atenți, din punct de vedere legal, atunci când decid să intre în mediul antreprenorial.
„Am avut alături, la acest workshop, experți în contabilitate, în domeniul juridic, în business planning, marketing, resurse umane, leadership, oameni care au experiență de business și de viață, oameni care ajută business-uri să se dezvolte și care i-au învățat pe acești tineri care pot fi capcanele în care pot cădea atunci când pornesc pe drumul antreprenoriatului”, a adăugat Anca Ungureanu.
„A fost un curs foarte intens, de o zi, de care cred că aveam nevoie, pentru că vreau să-mi construiesc o afacere, însă îmi era destul de greu să-mi adun ideile. Apoi, nu știam exact ce am de făcut, de ce am nevoie, ce lucruri trebuie să iau în calcul în afară de o idee și de o sumă de bani. E foarte important să stai de vorbă cu oameni care chiar știu ce e de făcut. Pe mine m-au ajutat cu informații bune, dar m-au și motivat să am încredere în ce vreau să fac și să merg mai departe”, a precizat unul dintre tinerii cursanți.
La rândul ei, Anca Ungureanu a oferit o serie de sfaturi despre cum să ai un business de succes:
„Să nu-ți fie frică să greșești, pentru că din greșeli învățăm. Să ai un plan de business bun, să ai un contabil bun, un avocat bun și, dacă se poate, un sfătuitor în zona de marketing și branding. Deși lucrurile astea pot implica un cost mare, poți salva mulți bani pe viitor dacă le faci bine de la bun început. Să nu renunți dacă e vorba de o idee sau de o pasiune. Ca antreprenor, ai de întâmpinat multe obstacole. Trăim într-o țară unde nu e simplu să fii antreprenor, cu atât mai mult în contextul economic și social în care trăim. Așadar, ai nevoie de un gram de curaj, de multă pasiune și, la fel de important, ai nevoie să-ți ții capul pe umeri”.
Becoming an Entrepreneur, din cadrul secțiunii Creative Entrepreneurship, parte a Romanian Creative Week 2022, este susținut de UniCredit Bank, avându-i drept parteneri pe: Federația Patronatelor Industriilor Creative, Palas și Rodotex.
Detalii despre Becoming an Antrepreneur pot fi găsite AICI:
Despre Romanian Creative Week
Aflat la cea de-a doua ediție, Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Alături de FEPIC, RCW 2022 este construit împreună cu Palas, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Universitatea „Al. I. Cuza”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Rodotex.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Pro TV, TVR Iași, Kiss FM, Voyo, Agerpres, Perfecte.ro, Newsweek România, PressHub.ro.
Amănunte despre RCW, pe romaniancreativeweek.ro pe paginile noastre de Facebook, Instagram, și pe canalul nostru de YouTube.
Gallery