Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, vrea să își deschidă un hotel de lux la Vatican. Demersurile omului de afaceri în vârstă de 66 de ani nu sunt agreate, însă, de Papa Francisc.
Ideea unui hotel de lux în Vatican ar dăuna principiilor morale ale Papei Francisc, care evită bogăţiile pentru a fi aproape de cei mai săraci. Mega operaţiunea imobiliară se ridică la peste 50 de milioane de euro.
Hotelul, care va fi situat în anticul Palazzo della Rovere, pe Via della Conciliazione din Roma, va avea 64 de camere, 11 apartamente şi 2 ultraluxoase. Prețul minim pentru o noapte de cazare va fi de 490 de euro.
Licitaţia a fost contestată
Proiectul spectaculos va cuprinde și două restaurante, un centru spa și o sală de sport. Bill Gates, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a câștigat licitația organizată de Vatican, însă proiectul ar putea crea probleme Bisericii.
De altfel, în ultimii doi ani, în jur de 60 de companii depuseseră scrisori de intenție, însă compania Fort Partners/ Four Seasons, care îi aparține în proporţie de 75% lui Bill Gates, a avut cea mai bună ofertă și a câştigat.
Inaugurarea hotelului de lux, poziţionat la doar 300 de metri de Basilica San Pietro, e programată pentru jubileul din anul 2025. Om de afaceri și filantrop, Bill Gates este printre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere de până la 130 de miliarde de dolari.