ß
Sylvester Stallone și Jennifer Flavin trăiesc o poveste de dragoste mai ceva ca-n filme. Starul din Rocky și soția sa au sărbătorit 25 de ani de căsnicie, iar Sly a postat pe Instagram un mesaj plin de dragoste pentru femeia care i-a dăruit trei fete, una mai frumoasă ca alta.
Un sfert de secol de iubire pentru Sly și fostul model american! Actorul a postat mai multe imagini de arhivă cu nevasta lui, spre încântarea celor aproape 16 milioane de fani care-l urmăresc în mediul online.
“Aniversare fericită pentru uimitoarea mea soție. Nu sunt cuvinte suficiente care să descrie ce înseamnă pentru noi această femeie incredibil de devotată și răbdătoare. Tot ce-mi doresc este să mai urmeze alți 25 de ani! Îți mulțumesc dulceață!”, a scris actorul în vârstă de 75 de ani.
Imaginile postate de actor au adunat peste 187.000 de aprecieri. Dacă vă întrebați care e secretul căsniciei lor, răspunsul vine chiar de la Jennifer.
“Multumesc, dragostea mea! Te iubesc atât de mult și vom petrece și următorii 25 de ani împreună! Fă-mă să râd și sunt a ta pentru tot restul vieții mele!”. a scris soția lui Stallone la postarea actorului.
Sly și Jennifer sunt căsătoriți din 1997 și au trei fete împreună: Sistine, Sophia și Scarlet.
Fotografii: Getty Images
Gallery