Vineri, 13 mai, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare.
Sentința a fost pronunțată de căte Curtea de Apel București. În plus, instanța a decis și confiscarea extinsă a sumelor de 102.000 lei și 9.400 de Euro, precum și a mai multor case și terenuri deținute de fostul primar general în București și Ilfov.
În condițiile în care a fost confiscat imobilul din Capitală, din sectorul 1, cumpărat, se pare, cel puțin potrivit presei, prin intermediul Adrianei Nica, despre care s-a scris că i-ar fi iubită, acum toată lumea se întreabă ce se a întâmpla și cu Adriana Nica.
Cine este Adriana Nica
Adriana Nica este prezentată de presă de ani de zile drept femeia cu care Sorin Oprescu ar avea o relație. Are în prezent, conform Wikipedia, 44 de ani, ceea ce o face mai tânără cu 26 de ani față de Sorin Oprescu. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Bucureşti în 2004.
Pentru revista Life, Adriana Nica dădea acum mai bine de cinci ani un interviu în care declara:
"În 2012 (l-am cunoscut pe Sorin Oprescu n.a). Eram medic specialist. În 2010 îmi dădusem examenul de specialitate la Anestezie şi Terapie Intensivă. Din 2009 eram preparator universitar la disciplina de Anestezie şi Terapie Intensivă UMF. Am dat un concurs pentru asta. Vin dintr-o familie de profesori şi mi-a plăcut să îmbin munca didactică cu cea medicală. (...) Ca medic rezident şi apoi ca medic specialist, am ajuns să dau anestezie, repartizată de doamna doctor Copaciu, şefa secţie de Terapie Intensivă la vremea aceea, tocmai pe secţia de chirurgie 4 unde Sorin Oprescu opera pacienţi. A fost să fie, să intrăm de câteva ori în sală, deşi şi ca rezident dădeam anestezii când venea să opereze noaptea când eram de gardă. Şi asta nu mi s-a întâmplat numai mie, s-a întâmplat tuturor colegilor, pentru că, ştiţi, în Terapie Intensivă gărzile sunt foarte dese, foarte grele şi atunci implicit toţi lucrăm cu toţi chirurgii."
FOTO: AGERPRES
Vezi și video:
Gallery