O întâmplare șocantă, care îl are în prim-plan pe un șofer român de TIR, s-ar fi petrecut recent în Ucraina.
Potrivit europarlamentarului USR Vlad Gheorghe, un TIR înmatriculat în România, care era condus de un șofer român, a fost atacat în Ucraina de către militarii ruși. Din câte se pare, mașina era încărcată că ajutoare umanitare, dar rușii le-au furat. Din fericire, șoferul a scăpat cu viață, datorită faptului că avea pașaport românesc.
„Un paşaport românesc în perioada asta e aur în Ucraina. Poţi să treci graniţa, poţi să pleci din ţară, poţi să faci multe lucruri. Chiar am o poveste pe care mi-au spus-o colegii noştri voluntari zilele trecute. Au trimis un camion care a fost capturat de ruşi. Nu, nu. Noi nu trimitem armament, doar alimente, medicamente şi produse de igienă personală. Asta-i tot ce trimitem. Camionul respectiv a fost oprit de ruşi, au fost furate produsele. Dar pentru că acel camion avea numere româneşti şi şoferul avea paşaport românesc, nu i-au făcut nimic. E emblematică imaginea asta: un camion special cu ajutoare trimis cu un şofer român spre Harkov a fost oprit de ruşi, a fost furat, dar şoferul a fost lăsat să se întoarcă cu camionul gol. Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat, iar camionul ar fi fost furat cu totul. Deci, scăparea şoferului a fost paşaportul românesc”, a spus Vlad Gheorghe.
Vezi și: ShARE în bucate cu Alex Petricean - Calcan cu Cartofi Noi și Leurdă