În ultimele săptămâni, în spațiul public au apărut mai multe fotografii și filmulețe în care Vladimir Putin pare că ar fi bolnav și chiar îi tremură mâinile sau se ține de masă pentru a-și ține echilibrul, iar jurnaliștii de la Daily Mail au scris inclusiv că președintele rus ar avea parkinson și cancer.
Informațiile au circulat rapid pe internet și au ajuns în toate colțurile lumii, iar cei de la Deutsche Welle au stat de vorbă cu un neurogenetician de la Institutul Britanic de Cercetare a Demenței, pentru a comenta imaginile cu liderul de la Kremlin.
Pe numele lui John Hardy, expertul a afirmat că, din punctul lui de vedere, Vladimir Putin nu ar avea parkinson: „Este puțin probabil ca adevărații neurologi să comenteze, deoarece sunt învățați să nu își dea cu părerea niciodată despre persoane care nu sunt pacienții lor. Din punctul meu de vedere, nu există niciun semn de parkinsonism. Nu arăta bine, dar nu era vorba de boala Parkinson”.
Putin was not looking at all well today. People have particularly noted his hunched position and the fact he never let go of the table during the entire 12-minute meeting with Shoigu. (Source: @SvobodaRadio.) pic.twitter.com/cjPyNh0l9F
— Timothy Phillips (@TSJPhillips) April 21, 2022
Neurogenetician de la Institutul Britanic de Cercetare a Demenței a fost completat și de Ray Chadhuri, neurolog la Universitatea din Londra: „Dacă mă uit la clipul scurt, nu pot găsi nicio dovadă pe care să o pot lega de parkinsonism la Vladimir Putin. Balonarea feței sau tremurăturile pot fi cauzate de multe motive și eu nici nu am văzut vreun tremur”.
Putin is unsteady. pic.twitter.com/ohlCZvMqYt
— Ken Olin (@kenolin1) April 25, 2022
Caroline Rassell, director executiv al Parkinson’s UK, a fost și ea de acord cu cele spuse de John Hardy și Ray Chadhuri, afirmând că doar un expert, după ce îl examinează pe Vladimir Putin, ar putea spune exact dacă liderul de la Kremlin are Parkinson: „Neexistând un test de diagnostic definitiv, este ceva ce poate fi confirmat doar după examinarea de către un neurolog sau un specialist. Presa și speculațiile online nu sunt de ajutor”.
Vezi și: ShARE în bucate cu Alex Petricean - Trandafiri din Cartofi cu Brânză
Gallery