ß
  • PRO TV
  • (P) “M-am întâlnit cu Helsinki din Casa de Papel și am aflat de ce iubește vinul românesc”

(P) “M-am întâlnit cu Helsinki din Casa de Papel și am aflat de ce iubește vinul românesc”

(P) “M-am întâlnit cu Helsinki din Casa de Papel și am aflat de ce iubește vinul românesc”

Marinela Ardelean, expert în vin și ambasador al programului Deschidem Vinul Românesc, a stat de vorbă cu actorul Darko Perić

Articol de Marinela Ardelean

Episodul special dedicat sărbătorilor de Paște a podcast-ului Wines of Romania, inspirat de programul Deschidem Vinul Românesc lansat de Carrefour, m-a purtat de această dată la Barcelona, unde am avut ocazia să savurez un pahar de vin și o discuție interesantă cu un invitat pe măsură, îndrăgostit de vinul românesc și de țara noastră. Darko Perić, actorul binecunoscut pentru rolul său ca Helsinki din “Casa de Papel”, mi-a vorbit despre relația lui specială cu România și despre amintirile cele mai puternice care îl leagă și astăzi de țara noastră: oamenii, cultura și vinul. 

Helsinki și relația lui cu România 

Născut peste Dunăre de viile din Mehedinți, a degustat pentru prima dată vinul românesc în urmă cu 27 de ani, alături de prietenii săi din București, unde studia la facultatea de medicină veterinară. A fost impresionat de cunoscutele vinuri albe autohtone: Jidvei, Fetească și Cotnari. Unul dintre vinurile sale preferate este realizat chiar de familia soției sale din Satu Mare, acolo unde, din pasiunea pentru vin, a decis să și cumpere un teren cu vie. Despre vinul de la Satu Mare spune că este vinul șvabilor, dulce și rozaliu, digestiv, pe care îl aseamănă cu vinul de Porto și despre care consideră că are un gust aparte față de alte vinuri produse în Europa. 

În opinia lui Darko, cel mai bun vin are în el esența omului care îl face, iar această esență nu le lipsește vinurilor românești, pe care oamenii de aici le produc cu pasiune și dedicare de mai bine de 2000 de ani. 

Ce vin românesc ar bea fiecare personaj din Casa del Papel

Întâlnirea cu interpretul lui Helsinki, care nu pierde nicio ocazie să promoveze între prieteni și în lume vinurile românești, m-a inspirat și mi-a trezit imaginația. Discutând despre vinul său preferat, am început să mă întreb ce vinuri românești le-ar plăcea partenerilor lui din serial. Am ales pentru fiecare câte un vin și vă invit și pe voi să le încercați, în funcție de personajul cu care vă identificați. Iată lista de vinuri autohtone pe care cred eu că le-ar bea renumitele personaje:

Pentru misteriosul și meticulosul El Profesor, recomand Avincis Negru de Drăgășani, Olt de Vie, un vin roșu-rubiniu, sec, care îmbină aromele intense și complexe de cireșe negre, vișine, ciocolată, scorțișoară și lemn cu note suave de fructe roșii, prune și măceșe. Un vin elegant, lung, cu o structură amplă, potrivit pentru personajul său contrastant, carismatic, șarmant și plin de surprize, atât când pune la cale cele mai complicate planuri, cât și atunci când vrea să o cucerească pe Raquel. 

Un personaj sofisticat și tulburător așa cum este Berlin ar savura un vin intens și profund precum Cuvee Matei, Domeniile Prince Matei, de o culoare roșie-rubinie, cu inflexiuni violacee, caracterizat de nuanțe bogate de cafea și vanilie, dominat de arome de fructe de pădure și prune uscate. 

Pentru rebela și imprevizibila Tokyo am ales Gramofon Vals Chardonnay, Gramofon Wine – un vin alb, sec, cu arome de fructe exotice, ananas și papaya, pere și mere. Complex și elegant, cu senzații de fructe zemoase și o foarte bună mineralitate, Gramofon Vals îmbuteliază senzualitatea, efervescența și sensibilitatea ascunsă a personajului ei rebel și feminin. Îl poate savura oricând singură sau alături de Nairobi. 

Propunerea pentru aparent durul Helsinki, personaj cu origini balcanice, este Cadarcă în Ediţie Limitată de la MaxiMarc, un vin roșu sec care exprimă bine tradițiile din zona Maramureș și Crișana, locuri apropiate de meleagurile sale natale și dragi actorului care i-a dat viață. Vinul cu senzații de prune, mure și condimente se remarcă prin amprenta sa simplă și tradițională, dar care ascunde arome nebănuite și blânde, la fel ca personajul lui Darko Peric. Îl poate bea atunci când citește sau alături de camaradul său, Oslo. 

Pentru Nairobi, o fire energică și pasională, am ales Etika Fetească Neagră, Aurelia Vișinescu. Un vin autentic dar cu o abordare modernă, plin de arome de fructe roșii și negre, proaspete și zemoase, cu note discrete de ciocolată neagră și spumă de espresso – o completare perfectă a personajului ei ambițios, determinat, și în același timp grijuliu și sensibil, pe care îl poate savura în cinstea unei zile productive de printare a bancnotelor.

Lui Rio, personajul cel mai inocent și jucăuș îi recomand Distinct Rose, Aurelia Vișinescu, un vin rose cu arome de frăguțe, zmeură, cireșe albe, și ușoare note de grapefruit roz, cu un aer tânăr și fresh, versatil, potrivit pentru nenumărate momente – atunci când vrei să te relaxezi sau să îți ajuți colegii să jefuiască o bancă.

Pentru Denver, personajul caraghios și temperamental recomand Busuioaca de Bohotin Magnum, Domeniile Averești, un vin luminos cu nuanțe de fructe coapte și note balsamice, cu un caracter olfactiv puternic și un corp atletic și dinamic, care îmbină cu succes latura sa impulsivă și acidă cu cea empatică și sensibilă de care dă dovadă atunci când alege să o salveze pe Monica. 

Pentru liniștitul și reținutul Oslo recomand Cabernet Franc, Crama Rotenberg, un vin alb, sec, simplu, dar cu un caracter puternic și plin de esență, așa cum se dovedește a fi și personajul său. Cu siguranță s-ar bucura să-l savureze în momentele petrecute alături de Helsinki și ceilalți colegi de echipă.

Când mă gândesc la Stockholm mă gândesc la Muscat Ottonel de la Strunga Winery, un vin galben-auriu strălucitor, catifelat și plăpând datorită aromelor de pere și miere de flori de tei, cu o notă de îndrăzneală oferită de eucalipt și complexitate prin izul său specific de stafide grase. Vinul redă personalitatea surprinzătoare a personajului, care, în ciuda impresiei timide ajunge să afișeze o atitudine puternică și încrezătoare.

Pentru Lisbon îi recomand Geneza Caii de la Letea Fetească Neagră, Via Viticola, un vin rubiniu intens, profund și luminos, care prezintă gusturi puternice de supracoapte, magiun, nuci, note vegetale, frunze uscate și ceai negru, oferind senzații de cireșe negre, căpșuni și piper. Un cocktail complex cu gust proaspăt și suculent care împletește cu succes curajul și sensibilitatea din personalitatea lui Raquel, puternica inspectoare care decide să schimbe taberele și să dea uniforma poliției pe salopeta roșie a grupului format de El Profesor.

Pentru inspectoarea Alicia Sierra am ales Augustin Roșu, Davino, un vin memorabil, pe măsura personajului său, care îmbină notele închise gemos-pământoase cu fructe negre de pădure, prune zemoase, totul bine condimentat de note de lemn, piper, cacao și spumă de espresso. Gustul elegant oferă tonuri lemnoase, piper, senzații dulci de fructe proaspete și urme de tabac și cacao. Un vin puternic, pe măsura personajului său, care îmbină forța și duritatea cu gusturi fructate și dulci.

Toate vinurile sunt disponibile prin programul Deschidem Vinul Românesc, în magazinele Carrefour și pe carrefour.ro, în secțiunea WineSquare: https://campanii.one.carrefour.ro/wine-square/deschidem-vinul-romanesc.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni