ß
În urmă cu doi ani, Natașa Raab a aflat că are Parkinson, iar de atunci viața ei s-a schimbat radical. În prezent, actrița este țintuită la pat.
Natașa Raab, cunoscută și drept „Coana Chiva”, dintr-o cunoscută reclamă, are probleme serioase de sănătate din cauza bolii Parkinson. În vârstă de 68 de ani, Natașa nu mai poate merge și are nevoie permenantă de cineva care să o ajute.
Într-un interviu recent, Natașa Raab a dezvăluit cum se simte în prezent. „Nu sunt mai bine, nu mai pot merge deloc, stau numai pat. Îmi tremură picioarele, nu mai am stabilitate, vorbesc foarte greu. Le urez tuturor „Paște liniștit!”, a declarat actrița pentru ego.ro.
Se pare că cea care ar avea grijă de Natașa Raab este o prietenă a actriței. Mai mult, cele două vor petrece împreună Paștele. „Natașa nu poate merge, nu-și controlează mersul, dar mănâncă singură, iar mintea îi merge. Uneori vorbește mai greu, alteori e mai bine. Este și profesoară de dicție, așa că singură își face exercițiile de vorbire. Acum ne aflăm la mine la țară, am luat-o din casa ei din Craiova, aici vom petrece Paștele. (…) Natașa ia cam 5 medicamente zilnic, după ce a fost diagnosticată cu Parkinson atipic, boală care evoluează încet. Are și un cărucior medical, cu care se deplasează, dar și un pat medical, adaptat nevoilor dânsei. S-a descurcat singură, până anul trecut, dar, în timp, n-a mai putut merge, trebuie susținută. Intern, este însă bine cu analizele, doar mici probleme cu tensiunea. Vrea ca lumea să o rețină frumoasă, așa cum era când juca în filme”, a spus prietena actriței, potrivit sursei citate mai sus.
Gallery