ß
Fostul internațional Bănel Nicoliță a recunoscut că a pierdut toți banii pe care i-a câștigat în perioada în care a fost jucător. Bănel a pierdut recent toți banii câștigați în fotbal după ce a fost patronul echipei de Liga 3 CS Făurei. El a fost nevoit să plece în SUA o perioadă pentru a reuși să facă rost de bani.
Recent, sportivul și-a deschis o școală de fotbal în București, unde vrea să descopere tineri talentați.
"Dintr-o joacă am intrat pe Tik Tok, acolo am stat de vorbă cu suporterii. Iar unul dintr ei mi-a scris. „De ce nu-ți faci o școală de fotbal?. Ai jucat fotbal, știi foarte bine cu ce se mănâncă”. M-a pus pe gânduri! Am stat o zi sau două și m-am hotărât. Lunea trecută am anunțat, iar marți deja au început înscrierile. Deja am 17 copii. Părinții când sună vor să audă pe cineva de încredere. Așa că eu sunt cel care răspunde la telefon, eu fac înscrierile", spune Bănel pentru gsp.ro.
Bănel Nicoliţă cere bani pe Tik Tok
Bănel Nicoliță încearcă să treacă peste problemele financiare prin clipurile pe care le postează pe Tik Tok și live-urile de aici. Conform Fanatik, Bănel câștigă în jur de 1.500 - 2.000 de euro pe lună din donațiile pe care le primește pe Tik Tok.
El are în jur de 110.000 de urmăritori pe Tik Tok, platformă pe care face diverse filmulețe și provocări. Fanii săi îl recompensează și îi fac donații, cumpărând diferite obiecte virtuale: şepci, locomotive, avioane, trofee, etc.
„Mi-am pierdut banii, familia și copilașii! Am ales greșit, dar am făcut-o conștient”
Nicoliță recunoaște că datoriile acumulate, dar și divorțul din 2020, l-au afectat foarte mult: "Din cauza Făureiului mi-am pierdut copilașii. Mi-am pierdut banii, familia. Cele mai importante lucruri.
Nu mi-e de bani, pentru că-i puteam pierde oricând. Puteam risca într-o afacere, să cred în ea și să pierd. Dar familia? Am pierdut familia! Și nu se mai poate întoarce nimic! S-au adunat prea multe și am pierdut tot. S-a rupt tot!"
Bănel Nicoliță a strâns 37 de selecții pentru echipa națională. Mijlocașul are 242 de meciuri și 32 de goluri în Liga 1.