ß
Aproape toate persoanele din lumea întreagă au oferit sau au primit flori cel puțin o dată. Poate ai fost surprins de cineva sau ai surprins chiar tu cu aranjamente florale sau buchete. Însă sigur ai perceput acest gest ca fiind unul frumos și totodată obișnuit.
Se oferă în dar flori la zile de naștere, absolviri și tot felul de evenimente mai plăcute sau mai puțin plăcute. A devenit uzuală dăruirea florilor în zilele noastre. Florile transmit fericire și prețuire celor care le primesc. Așadar, au devenit un înlocuitor valoros al altor cadouri sau chiar mai însemnat.
Însă cum a devenit oferirea florilor atât de populară? Ce i-a îndemnat pe oameni să aleagă aceste plante dăruite de natură și să le dea mai departe? Cu siguranță frumusețea acestora a jucat un rol important, mai ales cu privire la asocierea florilor cu iubirea. Atât de mult au impresionat florile lumea întreagă încât fiecăreia i-a fost atribuită o semnificație anume.
Încă din timpuri străvechi, oamenii au fost fermecați de asapectul plăcut al florilor. În Grecia Antică, oamenii ofereau zeilor flori drept ofrande. Cu timpul, aceștia au început să dăruiască aranjamente florale simple, desigur, și femeilor frumoase de care erau îndrăgostiți. Prin oferirea florilor, ei își arătau iubirea.
Și în Egiptul Antic florile erau percepute ca obiecte divine. Egiptenii dăruiau flori zeilor pentru a-i adora, iar la fel ca în Grecia Antică, au început treptat să le ofere și persoanelor dragi. Una dintre cele mai populare flori în acele vremuri este lotusul. Aceasta reprezenta renașterea deoarece noaptea își închidea petalele. Atât de adorată a devenit această floare încât exista o zi dedicată ei. Egiptenii cântau florilor și le protejau cu mare atenție.
Un moment în care transmiterea sentimentelor prin flori a început să prindă contur este Epoca Victoriană. Deoarece exprimarea emoțiilor era privită cu ochi răi, oamenii au început să își transmită gândurile prin flori. De la floare, culoare, aranjarea specială a acesteia și modul de oferire – dăruirea florilor a devenit o artă.
Atât de preocupați deveniseră oamenii acelor timpuri de modul corect de a oferi flori încât au apărut ghiduri. Era considerat inadecvat să nu cunoști semnificația florilor. Chiar și pentru cei de viță nobilă, oferirea florilor era un obicei important de învățat. Pentru a crea aranjamente florale reușite și care să grăiască sentimentele dorite, oamenii urmau sfaturile din cărțile specializate.
Iubirea oferită florilor de către oameni și aprecierea au devenit atât de însemnate încât a apărut limbajul lor. Florile transmit sentimente și emoții. Așa a apărut floriografia, limba care explică simbolistica fiecărei flori. De la semnificații din diferite culturi și până la simboluri religioase, însemnătatea florilor a devenit o știință combinată cu arta.
Floriografia își are originile în Orientul Mijlociu. Această limbă a florilor a traversat mări și oceane, ajungând la urechile nobililor din întreaga lume. Floriografia are o întreagă conduită care cuprinde aspecte legate nu doar de înfățișarea florilor. Modul în care acestea trebuie dăruite și momentul potrivit sunt de asemenea explicate detaliat. Multe dintre flori transmit iubire, inocență dar și sentimente negative cum ar fi invidie sau ura.
Astfel am ajuns la momentul de față în care florile sunt unele dintre cele mai oferite cadouri. Fie că sunt dăruite partenerei de viață, mamei, fiicei sau unui bărbat – ele au o însemnătate comună. În afara de simbolurile reprezentate de fiecare, ele transmit apreciere și recunoștință. Așadar, florile au devenit un altfel de ,,mulțumesc’’.
Atât de mult se apreciază florile în zilele noastre încât există și concepția de Floare Națională a unei țări. Laleaua este Floarea Națională a Olandei, crizantema a Japoniei și trandafirul este Floarea Națională a Statelor Unite ale Americii. Floarea Națională este un element definitoriu, iar Olanda este cea mai cunoscută în acest sens. Sigur ai auzit de superbele câmpuri de lalele olandeze!
În unele țări există zile de sărbătoare în cinstea frumoaselor flori. Spre exemplu, în Statele Unite, pe 21 martie este Ziua Națională a Florilor. În orice caz, natura ne-a înzestrat cu adevărate minunății. Putem doar să le îngrijim în continuare și să îi surprindrem pe apropiați cu frumusețea lor. Apelează la o florărie online și dăruiește un cadou mai mult decât frumos, dar și reprezentativ pentru sentimentele tale.
Gallery