Avocatul american care a întocmit un proiect de rechizitoriu, ce condamnă presupuse crime de război comise de ruși în Ucraina, spune că Vladimir Putin „e terminat din punct de vedere legal și politic”. Când va „cădea” liderul de la Kremlin.
Peste 5.800 de crime de război sunt investigate în prezent de autoritățile ucrainene, care acuză Armata rusă de atrocități inimaginabile îndreptate împotriva civililor. În paralel, un grup format din 400 de specialiști în Drept de peste Ocean și membrii ai 12 universități de prestigiu fac cercetări similare.
Avocatul David Crane, care a obținut condamnarea fostului președinte liberian Charles Taylor, pentru crime de război, spune că Vladimir Putin este aproape de un destin similar.
„Vladimir Putin este terminat, practic, politic și legal. Este doar o chestiune de timp. Va fi inculpat. Și va fi un criminal de război acuzat, ceea ce nu îi va mai da niciun drept politic și diplomatic. El nu are capacitatea de a se mișca prin lume. Pur și simplu nu mai are respectabilitate, așa cum am făcut cu Taylor, l-am dezbrăcat de toată puterea lui”, a spus juristul pentru ziarul britanic The Independent.
De la începutul ostilităților în Ucraina, David Crane a supravegheat demersurile acestui grup de lucru format din experți care documentează cazurile de crime de război semnalate în Ucraina.
Citește și: Cine sunt cele două fiice oficiale ale lui Vladimir Putin și cu ce se ocupă
Autoritățile ruse au negat cu înverșunare săvârșirea crimelor de război de care sunt acuzați soldații ruși, replicând că tot ce s-a relatat în media, de la Bucha sau Borodianka, a fost o înscenare a ucrainenilor.
David Crane (71 de ani) a fost procuror-șef al Tribunalului Special pentru Sierra Leone, din aprilie 2002 până pe 15 iulie 2005. Din 2006 până în 2018, a fost profesor de practică la Syracuse University College of Law.
În prezent, Crane este membru al Crimes Against Humanity Initiative Advisory Council, un proiect al Institutului de Drept Mondial Whitney R. Harris de la Washington University School of Law din St. Louis.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery