Sora lui Kim Jong Un a declarat că țara ei va lansa bombe nucleare înspre Coreea de Sud, dacă aceasta va viola ”chiar și un centimetru” din teritoriul ei.
Amenințarea înspăimântătoare vine după ce Coreea de Nord a avut, doar în acest an, nouă teste balistice.
Yo-jong este considerată una dintre cele mai apropiate confidente ale fratelui său, dictatorul Kim Jong Un, și este confirmată ca unul dintre oficialii de top care se ocupă de relația cu Coreea de Sud.
Declarația ei vine după comentariile făcute de ministrul apărării din Coreea de Sud, care a spus că țara și-a îmbunătățit rachetele din dotare, conform The Sun.
Acestea au acum ”abilitatea de a lovi orice țintă din Coreea de Nord, rapid și cu precizie”, după cum a menționat Suh Wook.
”Dacă armata Coreei de Sud va atinge chiar și un centimentru din țara noastră, se va confrunta cu o catastrofă de neimaginat până acum”, a răspuns Yo-jong.
”Dacă va apărea o situație în care Coreea de Sud alege o confruntare militară cu noi, vom fi nevoiți să punem la bătaie efectivul nostru nuclear. Aceasta nu este doar o amenințare. Este o explicație detaliată a reacției noastre în cazul unui acțiuni militare nesăbuite inițiate de Coreea de Sud”.
Yo-jong, care este membru al guvernului și în partidul aflat la conducere, a mai spus că declarația ministrului a fost ”o foarte mare greșeală”.
Foto: Getty
Gallery