Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, va găzdui, în premieră la ediția din acest an, programată în perioada 20 – 30 mai 2022, la Iași, două expoziții dedicate picturii, artelor vizuale și fotografiei: The Aftermath of a Losing Battle și One Single Shot.
Curatoriată de artistul vizual Anca Bodea și de pictorița Ioana Olăhuț, expoziția The Aftermath of a Losing Battle, găzduită de Palatul Braunstein, monument istoric ridicat la începutul secoului XX, va aduce la RCW lucrările a opt artiste contemporane, absolvente ale Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.
Anca Bodea, ale cărei picturi au fost expuse la numeroase expoziții și târguri de artă contemporană, precum: Toronto Art Fair, Berlin Liste, Vienna Contemporary. Anca este co-fondatoare a platformei de artă Hassium.ro.
Anca Brânzaș, care își dezvoltă munca între sudul Franței și Elveția, este pictoriță, având un doctorat în Arte Vizuale. A participat, cu lucrările ei, la numeroase expoziții din România și din străinătate.
Tiziana Cellino, artistă vizual și pictoriță, ale cărei lucrări au făcut parte din mai multe expoziții, atât pe scena artistică locală, cât și cea națională.
Ana-Maria Micu, artist vizual care se exprimă prin pictură, însă care trece, uneori, și în alte mediumuri, precum desenul și animația. Ultima ei expoziție este Objects Must Be Comfortable, găzduită de galeria Mind Set Art Center, din Taipei.
Oana Năstăsache, pictoriță, a expus în numeroase expoziții de grup naționale și internaționale, fiind premiată, în anul 2017, în cadrul bienalei Jeune Creation Europeenne.
Ioana Olăhuț, artistă cu o afecțiune profundă pentru tot ceea ce este lucrat manual, își împarte creațiile între pictură, scenografie și instalație. Este co-autoare a platformei digitale de artă contemporană hassium.ro.
Vanessa Sîngenzia, ceramistă și fondatoare a proiectului UAU, rezultatul abordării ceramicii într-un mod intuitiv, prin care dorește să exploreze diferite materiale ceramice, analizând conceptul existenței prin lentila funcționalității.
Iulia Toacaci, artistă licențiată în pictură și stabilită în Northampton, SUA, își îndreaptă lucrările pe chestionări ale modului în care datele și reprezentările lor sunt întrețesute.
One Single Shot, expoziția de fotografie a ediției din acest an a RCW, este curatoriată de Marian Pălie, artist care conectează mai multe arii de interes, precum fotografia, colajul nonfigurativ, instalațiile video, designul bibliofil.
Expoziția, găzduită de Galeria Theodor Pallady, din Iași, îi va provoca pe cei prezenți la eveniment să reflecteze asupra unor întrebări, precum: Mai putem vorbi despre o serie de criterii estetice care pot despărți valoric produsele fotografice? În fond, ce (mai) înseamnă o fotografie?
„One Single Shot nu își propune decât tangențial să răspundă la aceste întrebări. Este mai degrabă o invitație, o călătorie, o provocare atât pentru fotografii invitați, cât și pentru public. În acest context cultural al dictaturii imaginilor, mai putem surprinde – doar printr-o singură imagine – un subiect care să «reprezinte o invitație inepuizabilă la deducție, speculație și fantezie?»”, arată curatorul expoziției.
Robert Antoniac, artist din București, interesat, în cea mai mare parte, de intersecția dintre fotografie și modă, imaginile sale poziționându-se la granița dintre experimental și advertising. Lucrările sale au fost expuse la evenimente precum MNAC București, Mobius Gallery, Switch Lab.
Andreea Badea, a cărei practică artistică se bazează pe fotografie, artă video, instalație și set design. Lucrările sale au fost expuse în România, în galerii precum: Mobius Gallery, SwitchLab, Halucinarium, Salonul de Proiecte.
Vlad Brăteanu, artist fotograf stabilit la Berlin. Sunetul, inducțiile hipnotice, intervențiile în spațiul public care folosesc o semiotică ludică a imaginilor se regăsesc în practica sa artistică.
Anastasia Dumitrescu, ale cărei creații reprezintă o încrucișare între literatură, poezie și teorie. Lucrările sale îmbină arta fotografică, arta-video, experimentele sonore și instalațiile.
Denise Lobonț, artist fotograf a cărei practică este motivată de abordarea documentaristă a identității de gen, cu scopul de a dovedi o redundanță a normelor de gen perpetuate.
Dora Mois, artistă stabilită la Londra, unde a absolvit un master în Fotografia de modă, la London College of Fashion. Munca ei variază de la modă la documentar și fine art.
Iulian Nan, a cărui activitate fotografică cuprinde un registru amplu de expresii artistice, oscilând între fotografia de modă, campanii comerciale și proiecte fotografice care explorează ideea de turist-artist.
Khamis Nur, artistă absolventă a Universității Northumbria, din Newcastle-upon-Tyne, stabilită în București. Practica ei cuprinde fotografia de modă și fotografia documentară.
Codruț Sebastian Neguț, absolvent al Institutului de Artă & Design din Birmingham, specializarea Comunicare vizuală. Artistul, care locuiește în București, este, totodată, pasionat să facă muzică, fiind mai mult autodidact în acest domeniu.
Robert Petreanu, artist absolvent al Departamentului de Fotografie – FAMU Academy of Performing Arts din Praga, este fascinat de fotografia documentară.
Andrei Șerban, fotograf din București, îmbină motivele tradiționale ale fotografiei cu practicile contemporane. Proiectele pe care le semnează îmbină gândurile și sentimentele sale față de fotografie și față de societate.
Aflat la cea de-a doua ediție, Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Parteneri în organziarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt Palas, Primăria Municipiului Iași și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.
Vezi și:
Gallery