Amalia Enache: "Cel mai mult m-a surprins Mihaela Rădulescu! Îi mulțumesc că a fost cu INIMA LA VEDERE"

Redacția Redacția

Actualizat 21. 3. 2022

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Podcastul Cu inima la vedere, realizat de Amalia Enache pentru Hope and Homes for Children, este disponibil  pe VOYO.

Cu sinceritate, vedeta a răspus la întrebările protv.ro legate de acest podcast. 

Cum a apărut ideea acestui podcast? Care e scopul principal al acestuia?

De mai bine de 10 ani sunt alături de Fundația Hope and Homes for Children și cred că, dacă punem iubire în viața copiilor orfani, salvăm puțin lumea. Într-o bună zi, cei de la Hope and Homes for Children m-au întrebat dacă nu aș vrea să facem împreună o serie limitată de podcasturi. M-am frământat foarte mult la început, pentru că eu nu sunt tocmai o ascultătoare de podcasturi și m-am gândit foarte mult în legătură cu felul în care aș putea aborda aceste discuții, să fie cu adevărat relevante. Asta mi-am propus, înainte de orice altceva. Împreună Cu Hope and Homes am hotărât că ne dorim strict un conținut care să fie util și relevant pentru cât mai mulți: pentru părinții care sunt preocupați de mai binele copiilor lor, de ceea ce pot ei face în acest sens, pentru copiii de ieri care au încă răni din copilărie nevindecate, dar azi sunt părinți și caută să procedeze mai bine, pentru copiii mai mari care au neliniști în relația cu părinții lor. Și oricine, chiar vedetele, oamenii de succes,  au tot felul de probleme care se resimt în viețile copiilor lor- divorțuri grele, anxietăți, dificultățile de conectare și multe altele. Am adăugat, firesc, vocile unor psihologi, pentru răspunsuri cât mai aplicate.

Și, în definitiv, toate temele acestea emoționale despre care vorbim sunt unele ce devin dramatice în cazul familiilor vulnerabile, sărace, cu părinți fără serviciu și fără sprijin emoțional, ceea ce ne apropie și prin aceste discuții de misiunea fundației. Toate enervările, răbufnirile,“tantrumurile părinților”, cum le-am numit noi, se duc în blocaje emoționale la părinții din familii vulnerabile, unde sunt și problemele materiale, care se autoconving că mai bine lasă copiii în seama altora, căci ei nu fac față. Contează, cred, ca oamenii obișnuiți să audă oameni de mare succes, care își pun INIMA LA VEDERE în acest podcast și să constate că ne asemănăm destul de mult la frământările interioare.

Ce primesc în plus sau diferit oamenii la podcastul tău față de ce primesc la altele?

Cred că, din tot conținutul pe care îl găsim în social media, pe Internet, sunt prea puține discuțiile autentice despre copii și viața de părinte propriu-zisă, deși pe toți ne preocupă. Nu la pozele idealizate de pe Facebook mă refer, nici la momentele în care ne oripilăm la știrile despre neglijența extremă a unor părinți, ci la întrebările și dilemele pe care fiecare dintre noi le avem în viața de zi cu zi.

În fiecare episod alegem să avem niște conversații cu subiecte dificile, poate tabu pentru prea mulți. Am vorbit, de exemplu, despre temerile pe care le avem cu privire la droguri ori alte adicții și copii. Despre copiii pe care ți dorești aproape, chiar și atunci când vine vremea să plece de acasă și cum construiești relația cu ei astfel încât să se întoarcă cu drag și deschidere la tine. Am vorbit despre vulnerabilitatea mamei și a copilului în primii ani de viață. 

Cred că sunt de ajutor subiectele astea pentru că prea rar vorbim public despre ele. Pentru că simțim nevoia unui paravan perfect, suntem prea puțin vulnerabili la exterior și nu doar în online, ci în imaginea printre colegi, prieteni, chiar familie, deși adesea interiorul e în zbucium. De pildă, câți dintre noi, ca părinți, ne cerem scuze de la copiii noștri atunci când le greșim?! Sau în relațiile de cuplu, câți dintre noi lăsăm deoparte ego-ul și mândria personale?!

Dar față de interviurile TV, ce descopera în plus?

În interviurile tv nu ai atât de mult timp de aprofundat astfel de teme. Pe mine mă animă la podcast subiectele care vin din realitatea vieții de zi cu zi: este ok să dăm tableta copilului? Dacă nu, ce putem face în loc? Dacă da, pentru câtă vreme, cu ce conținut? Cum creștem copii rezilienți, mai ales acum, când și noi, adulții, avem de combătut atât de mult bullying în online? Cum alegem școala copiilor? La ce trebuie să fim atenți în dezvoltarea lor și la personalitatea lor? Și recent, cu Adela Popescu, în contextul spaimei provocate de război, am vorbit despre cum alinăm copilul de lângă noi, când copilul din noi are nevoie de alinare. Oricare ar fi subiectul, găsesc sens atât in discuțiile cu personalități publice, pentru că dăm un pic deoparte perdeaua imaginii spre omul din spatele ei, cât și  în discuțiile alături de psihoterapeuți și psihologi, de experți în educație, pentru că avem cu toții nevoie de un ghidaj obiectiv.

Ce invitat te-a surprins cel mai tare? Și care invitat te-a provocat cel mai mult și de ce?

Cred că Mihaela Rădulescu a surprins cel mai mult și în cel mai bun sens, nu atât pe mine, cât publicul. Cred că oamenii își imaginau că știu deja totul despre ea. Nimeni nu s-a gândit însă prea mult la relația dintre ea și fiul ei, toată lumea întorsese pe toate părțile succesul ei profesional, relațiile de iubire, alte bucăți din viața Mihaelei. Ori, pe mine tocmai asta, cum e mama Mihaela, mi-a stârnit cel mai mult interesul, mai ales că știu de când sunt la rândul meu mamă, cât de mult din viața interioară și cea concretă, de zi cu zi, a unei mame o ocupă copilul ei. Mihaela a coborât de pe un piedestal uriaș pe care îl avea în acel moment în România și a plecat printre străini, într-o lume care nu o cunoștea și după un divorț complicat, doar ca să poată să fie mamă “cu normă întreagă” pentru fiul ei. Episodul cu Mihaela a avut un succes uriaș, atât prin sutele de mii de vizualizări cât prin miile de mesaje pe care le-am primit eu, ea, fundația, în legătură cu această discuție. 99% din mesaje au fost de maximă încântare, pentru că oamenii au descoperit o latură pe care nu o știau a Mihaelei. Discuției cu ea îi datorăm o creștere bruscă a interesului publicului pentru podcastul nostru și îi mulțumesc că a ales să fie CU INIMA LA VEDERE cu publicul nostru și cu mine. 

Nu mi-a fost ușor cu Horia Brenciu. Am avut mereu senzația că îmi aluneca printre degete, că abordarea mea directă era poate prea abruptă pentru unele teme sensibile pentru el, de exemplu că a rămas orfan de mamă când era copil. Am simțit la el, mai mult ca la oricine altcineva, foarte clar limitele până la care mă poate lăsa să fiu intruzivă. 

E ceva ce ți-ai dori să găsești în podcasturile din România și încă nu găsești?

Cred că după valul acesta de podcasturi care pun celebritățile în prin plan, se va așeza și interesul publicului din România spre discuții mai aplicate și cu oameni cu expertiză, așa cum vedem pe plan internațioal. 

Dar ceva specific ce tu vrei să oferi în podcastul tău, dar încă mai lucrezi la asta?

Vreau să ofer variante de răspunsuri pentru o largă paletă de întrebări pe care oamenii le au în legătură cu metodele și relațiile cu ai lor copii. După setul de întrebări la care am răspuns deja, simt nevoia să le descoperim pe următoarele din lista de priorități a publicului nostru.

Eu vin cu experiența de televiziune și mereu mă întreb ce vrea publicul să vadă, să audă. Aș vrea să ajungă la mine cât mai multe din preocupările din această zonă de interes ale oamenilor.

Ce feedback legat de podcast ai primit și ți-a rămas în minte?

Uite, unul dintre mesajele primite după cel mai recent episod, cel cu Adela: “v-am ascultat și am tras un plâns…superb. Nu știu ce a fost, vocea ta, vocea ei, ce spuneați, dar s-a făcut un declic și am reușit să plâng. De când a început nebunia asta cu războiul nu am reușit să fac asta. A fost mult stres, am tot citit știri, m-am gândit la copiii mei, dar nu am reușit să mă descarc și în mine era o bombă cu ceas. Mulțumesc! Mă duc să am grijă de copiii mei”.

Ai primit și critici? De ce?

Cu siguranță sunt și comentarii negative, așa e și firesc. Cred că ele se pot vedea online, în comentariile lăsate de ascultători. Nu prea sunt îndreptate spre mine sau metoda mea de interviu, ci uneori spre invitat. Oamenii au simpatii sau antipatii, e firesc. Eu le încasez constructiv, mă gândesc cum pot să îmbunătățesc eu ceva.

Ce reprezintă pentru tine colaborarea cu VOYO?

O mare mândrie! Când colegii de la VOYO au remarcat podcastul meu, care totuși e unul nișat și realizat cu resursele unei fundații, am simțit că am trecut la un al nivel, la un nivel superior. Sunt foarte foarte fericită că aceste interviuri ajung în avans, în avanpremieră la publicul VOYO, e ca și cum am prilejul să testez terenul. Și e o extindere a publicului odată cu intrarea și pe platforma VOYO.

La ce trebuie să se aștepte abonații VOYO în legătură cu podcastul tău?

La vorbit pe îndelete. Nu ne permitem să fim superficiali în relația cu copiii, nu ne permitem să expediem subiectele legate de ei.

Fiecare episod are subtilitățile lui și atunci așteptarea mea e ca oamenii care ni se alătură să urmărească întreg episodul pentru a se putea conecta cu tematica și cu invitații. Cred că sunt multe mici surprize în fiecare episod. În lumea asta în care totul se întâmplă în viteză, poate nu e tocmai la îndemână să parcurgi un episod de o oră, însă cred că merită. 

În parenting (folosesc termenul deși n-am intenționat să abordăm tema parentingului), cred că e foarte important să mergem dincolo de superficial, să fim autentici, așa că asta mi-aș dori: ca cei care ne ascultă ori care se uită la podcast să-și asume să fie vulnerabili mai des. Tocmai de aceea am și numit podcast-ul “Cu inima la vedere”. Nu doar invitații să fie așa, dar și ascultătorii noștri. Și eu, desigur. 

Eu nu cred că trebuie să fii într-un fel anume ca părinte. Eu sunt eu, copilul meu e copilul meu. Și probabil că cea mai mare presiune este asta: de a fi într-un anume fel, pe placul altor oameni. Sau, mă rog, pe placul tuturor. Viețile noastre sunt acum atât de mult în online, în văzul tuturor, dacă vrei, încât pare că nu mai avem partea aceea doar a noastră, intimitatea propriei familii. În online ne îmbătăm cu imagini frumoase, din vacanțe, momente superbe, dar viața este atât de complexă încât eu invit, pur și simplu, la discuții mai deschise.

Părinte sau nu, cred că putem cu toții să analizăm dacă are sens să ne mai întrebăm, cum se întrebau părinții noștri, “Oare ce-o zice lumea?” Vorba lui Marius Manole, pe care îl veți asculta într-unul din episoade, “Și, până la urmă, ce a zis lumea?!” 

FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ