ß
Deși a intrat în al treilea trimestru de sarcina, Tammy Hembrow încă face exerciții intense de fitness. Influencerița australiană a postat un filmuleț pe Instagram în care apare lucrând cu două greutăți a câte 15 kg.
Tammy Hembrow, influencer și instructor de fitness, are încă un program serios de exerciții fizice, deși nu mai are mult până va naște al treilea copil. În vârstă de 27 de ani, Tammy își promovează noua aplicație de fitness pe rețelele de socializare, ocazie cu care a postat câteva filmulețe de la antrenamente.
Australianca ridică greutăți de 30 de kilograme și lucrează la aparate care o solicită intens. Deși poate părea exagerat, cu siguranță Tammy a primit aprobare din partea ginecologului care îi urmărește sarcina, pentru astfel de exerciții. Fiind de profesie instructor de fitness, nu este un risc să ridice acele greutăți.
“În al treilea trimestru de sarcină, antrenamentele mele sunt diferite. Am pierdut multă forță și nu mai fac același efort ca înainte, însă exercițiile sunt cele care îmi mențin mintea limpede. De abia aștept să fac mai intens ca niciodată după nașterea copilului. O să fiu mai puternică ca niciodată”, a scris Tammy pe Instagram.
Urmărită de 14 milioane de oameni pe Instagram, Tammy Hembrow este pe lista celor mai bogați tineri australieni, cu o avere estimate la 38 de milioane de dolari. De lângă faptul că este unul dintre cei mai de succes influenceri, aceasta are mai multe afaceri în domeniul fitnessului, deci nu este de mirare că a strâns atât de mulți bani.
Gallery