ß
  • PRO TV
  • ENEX, cea mai importantă asociație a radiodifuzorilor comerciali din lume, va transmite pentru partenerii săi cel mai mare concert caritabil din România: We Are One!

ENEX, cea mai importantă asociație a radiodifuzorilor comerciali din lume, va transmite pentru partenerii săi cel mai mare concert caritabil din România: We Are One!

ENEX, cea mai importantă asociație a radiodifuzorilor comerciali din lume, va transmite pentru partenerii săi cel mai mare concert caritabil din România: We Are One!

Armin van Buuren, Tom Odell, Jamala și peste 35 de artiști români vor urca sâmbătă, pe scena We Are One, de pe Arena Națională, pentru a sprijini împreună poporul ucrainean, atât de încercat în această perioadă.

ENEX, asociația care înglobează cele mai mari 75 de canale de televiziune comerciale de pe 5 continente, și-a exprimat interesul de a transmite în direct evenimentul pentru propriii parteneri din întreaga lume.

Milioane de ucraineni și-au părăsit casele în încercarea de a scăpa de război, sute de mii dintre ei au ales să se refugieze în țara noastră. Pentru a le putea asigura nevoile de bază – de la adăpost, până la mâncare, haine și medicamente, PRO TV împreună cu Saga Festival, Kiss FM și Primăria Municipiului București au decis să-și unească forțele și să organizeze cel mai mare concert caritabil din România: We Are One.

Biletul de acces al fiecărui spectator înseamnă o donație pentru această cauză. Evenimentul va fi transmis în direct, sâmbătă, de la ora 20:00, pe PRO TV. Toate încasările din publicitate, pe toată durata difuzării concertului, vor fi donate în sprijinul poporului ucrainean și refugiaților din țara noastră, prin Crucea Roșie Română. 

Pentru că umanitatea nu are granițe, PRO TV a invitat toți reprezentanții media să difuzeze împreună concertul de sâmbătă pentru a-i susține pe cei care au nevoie de sprijin. Prin această acțiune mesajul acesta poate ajunge la cât mai mulți oameni. 

Cred că solidaritatea nu are legătură cu branduri, logo-uri sau companii. Solidaritatea înseamnă să ajungem la cei care au nevoie, atunci când au cea mai mare nevoie. Iar noi, ca lideri de televiziune în România, avem datoria morală să fim un exemplu și să creăm platforma prin care oamenii și companiile să-și unească forțele. Suntem extrem de bucuroși să vedem că ENEX ne va duce mesajul mai departe, dincolo de granițele României. Schimbarea și sprijinul pot veni de la fiecare dintre noi, dar când suntem împreună, suntem mai puternici. Haideți să facem diferența, să dăm o mână de ajutor poporului ucrainean, care are atât de mare nevoie”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV

We Are One este o inițiativă Saga Festival, PRO TV, Kiss Fm și Primăria Municipiului București. Evenimentul de pe Arena Națională începe la ora 16:00 și poate fi văzut în direct, pe PRO TV, de la ora 20:00, unde va fi găzduit de Andreea Esca și Andi Moisescu. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni