Kamala Harris (57 de ani) a efectuat o vizită de lucru la București, vineri, în contextul crizei de securitate regională generate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Vicepreședinta SUA nu a fost însoțită de soțul ei, Doug Emhoff. Iată cele mai importante date despre acesta!
Doug Emhoff (57 de ani) este un avocat american și profesor colaborator al Georgetown University Law Center. Specialistul a primit titlul informal de Al doilea domn al Statelor Unite ale Americii odată cu numirea soției sale în funcția de vicepreședinte al SUA.
Este pentru prima dată în istoria SUA când țara are un Second gentleman, fiindcă până acum acum această poziție a fost rezervată femeilor. Doug Emhoff este, totodată, primul soț evreu al unei femei vicepreședintă a SUA.
Doug Emhoff și-a început cariera ca avocat în domeniul divertismentului, activând pentru firma de avocatură Pillsbury Winthrop.
În anul 2000 și-a deschis propria casă de avocatură, care ulterior a fost achiziționată de compania Venable LLP. În 2017, Emhoff a devenit avocat partener al firmei DLA Piper, activând în statele Washington și California.
Doug Emhoff este căsătorit cu Kamala Harris din august 2014. Anterior, avocatul a fost căsătorit vreme de 16 ani cu producătoarea de film Kerstin Mackin. Împreună au doi copii, Cole și Ella Emhoff. Avocatul și vicepreședinta SUA nu au copii împreună, însă au o poveste interesantă.
Cei doi s-au cunoscut în 2013, prin intermediul unui prieten care le-a aranjat o întâlnire „pe nevăzute”.
Doug Emhoff și soția lui beneficiază de protecție sporită din partea Serviciului Secret al SUA, ca urmare a pozițiilor-cheie pe care le ocupă.
Cei doi gestionează împreună o avere de circa 6 milioane de dolari.
FOTO: Agerpres
Kamala Harris s-a aflat vineri în România, unde a ajuns după o oprire în Polonia. Vicepreședinta SUA a fost primită la aeroportul internațional Henri Coandă din Otopeni de ministrul de externe, Bogdan Aurescu, și ambasadorul SUA la București, Andrei Muraru.
La ora 14.00, Kamala Harris a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a purtat discuții cu președintele Klaus Iohannis. Vizita sa vine în contextul luptelor care se dau la granițele NATO, pentru a asigura România și partenerii din NATO de sprijinul alianței în cazul unui atac din partea Federației Ruse.
Fotografii: Agerpres/Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery