ß
Elevii și profesorii Colegiului Național “Spiru Haret” s-au mobilizat și au strâns mai multe lucruri menite să îi ajute pe refugiații din Ucraina.
Situația actuală ne-a determinat pe noi, românii, să ajutăm așa cum putem și, după cum s-a putut observa încă din prima zi în care au început să vină refugiați ucraineni la noi în țară, ne-am moblizat cum am știut mai bine.
Nu doar cei mari au conștientizat nevoile acestor oameni, ci și cei mici, cum este și cazul elevilor de la Colegiul Național Spiru Haret.
“Am făcut apelul pentru donații sâmbătă seara; părinți, elevi și profesori spiriști s-au mobilizat excelent, iar astăzi am finalizat campania de sprijin acordat refugiaților din Ucraina.
S-au strâns în cele trei zile la noi în sala de muzică (e dublă ca spațiu față de o sală de clasă obișnuită) atât de multe donații, încât aproape că nu mai era spațiu să intri.
Au plecat două mașini mari (mulțumim, PRO TV, pentru asigurarea transportului!) către Buftea, unde se opresc refugiați din Ucraina în transit”, a transmis Prof. Dr. Camelia Săpoiu pe blogul său.
Gallery