Născut la Iași, în urmă cu 38 de ani, Adrian Cristea a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști din generația lui, însă nu doar o dată a fost numit „indolent” de către suporteri.
Supranumit „Prințul”, fotbalistul trecut pe la Dinamo și Steaua a fost o prezență constantă și în tabloide, datorită relației pe care a avut-o cu Bianca Drăgușanu. Însă, după ce s-a retras din fotbal și s-a despărțit de frumoasa vedetă, Adrian Cristea a dispărut din lumina reflectoarelor.
Potrivit jurnaliștilor de la ProSport, „Prințul” și-a încercat norocul în afaceri, și-a deschis un magazin de costume, însă a dat faliment. Astfel, el ar fi ajuns să câștige acum bani din pariuri!
„Sunt bine, sănătos, am ieșit din lumea mondenă și m-am liniștit. Nici nu am mai urmărit showbizul autohton. M-am retras și sunt liniștit”, a spus Adrian Cristea, potrivit sursei citate. Iar unii dintre prietenii lui au afirmat că fostul fotbalist a păstrat legătura cu Adrian Mutu: „Face bani din pariuri, joacă foarte mult. Din asta se întreține. Însă, nu câștigă mereu, motiv pentru care este mereu la limită cu banii. Își petrece destul de mult timp cu fiica lui, Rania, de care este foarte apropiat. Nu este mulțumit deloc de statutul său financiar și profesional. Mai ține legătura cu câțiva colegi din fotbal, printre care se numără și Adrian Mutu, dar nu a reușit să prindă vreun post în staff-ul vreunei echipe”.
După cum se poate vedea pe pagina lui de Facebook, atunci când se relaxează, „Prințul” Adrian Cristea se uită la „Las Fierbinți” și chiar dă share pe celebra rețea de socializare unor momente din serialul de la PRO TV.
Gallery