ß
“Vreau să îmi fac dreptate, vreau să le spun oamenilor că nu este adevărat. Nu sunt un escroc, nu sunt un fals” – este prima declarație a lui Simon Leviev, bărbatul care a ademenit pe Tinder zeci de femei, cărora le-a luat milioane de euro în total.
Pe numele său adevărat Shimon Heyada Hayut, “Tinder Swindler” pare că duce în continuare o viață de lux, desi și-a pierdut sursele de venit, după ce escrocheriile sale au fost dezvăluite în presă și în documentarul de pe Netflix. Acesta a convins mai multe femei, pe care le-a abordat pe Tinder, să îi dea bani, suma totală ajungând la circa 10 milioane de euro.
Simon Leviev, așa cum este cunoscut acum în toată lumea, a fost văzut într-un showroom din Tel Aviv în căutarea unui Ferrari. Modelul la care se uita, 296GTB, are un preț de pornire de la 250.000 de dolari. Îmbrăcat în haine de designer din cap până-n picioare, “escrocul de pe Tinder” nu pare dispus să renunțe la stilul său de viață extravagant.
Deși a fost interzis pe toate rețelele de socializare, Simon Leviev a găsit un nou mod de a câștiga bani. Acesta postează filmulete pe platforma Cameo, cerând 200 de dolari pentru vizionare. Are și propriul site unde oferă sfaturi de afaceri, contra cost.
“Nu sunt acest monstru, așa cum am fost catalogat”, a spus Leviev, negând toate acuzațiile care i se aduc. “Să mă simt prost pentru ceva ce nu am făcut? Nu!”
Sursa foto: Profimedia
Gallery