Smiley apare în secvențe reale de dragoste alături de Gina Pistol, cu nopți fierbinți începute pe timp de zi, în public, într-o avalanșă de amintiri și iluzii, totul în „Mi-aduc aminte”, cel de-al patrulea episod din serialul muzical „Mai mult de-o viață”.
„Unele iubiri se vor de la început pentru totdeauna, oricât te-ai abate de la drumul drept, din ambiții, greșeli, dureri, gelozii, derive, etape diverse, ele revin din când în când și luptă să rămână până la sfârșit. «Mi-aduc aminte» este glasul destinului care plantează iubirea în suflet încă din copilărie și nu o mai lasă smulsă de nimeni și de nimic”, povestește Smiley despre noua piesă de puzzle din mini-seria sa muzicală.
După ce primele trei episoade ale serialului, „Locul sfințește omul”, „Nu mai există dup-aia” și „Purtat de vânt”, au spus povestea copilăriei fericite, a adolescenței tumultuoase și a drumului spre succes a trei buni prieteni, „Mi-aduc aminte” vorbește despre dragostea pasională, dar înșelată, care bântuie ani de zile prin destinele protagoniștilor.
„Mi-aduc aminte că promiteai când te iubeam, că mă iubeai, că eu sunt totul pentru tine, dar știai că mă mințeai exact așa cum respirai”, spune refrenul piesei „Mi-aduc aminte”, în care tumultul trecutului, iluziile prezentului și dorințele viitorului se sting într-un tablou complet al iubirii pasionale.
„Mi-aduc aminte”, a patra din seria de 5 piese care stau la baza serialului muzical „Mai mult de-o viață”, este co-producție HaHaHa Production și Cat Music, are versurile compuse de Andrei Tiberiu Maria (Smiley) și Dorian Micu, muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Dorian Micu, Vizi Imre, Florin Boka, Lucian Nagy, Roland Kiss și producția realizată de Florin Boka, Lucian Nagy, Roland Kiss.
Lansat episod cu episod pe canalul de YouTube al artistului Smiley, serialul muzical „Mai mult de-o viață”, compus din 5 episoade construite ca scurt-metraje care leagă muzical și cinematografic etapele unei povești de iubire fără sfârșit, are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar proiectul este co-producție HaHaHa Production și Cat Music.
Vezi și: Dragoș Petrescu: „Imperiul Leilor este show-ul în care am de învățat atât de la lei, cât și de la participanți”
Gallery