• PRO TV
  • Evan Rachel Wood, acuzații grave la adresa lui Marilyn Manson: "Am fost violată în faţa camerelor de filmat”

Evan Rachel Wood, acuzații grave la adresa lui Marilyn Manson: "Am fost violată în faţa camerelor de filmat”

Evan Rachel Wood, acuzații grave la adresa lui Marilyn Manson: "Am fost violată în faţa camerelor de filmat”

Actrița Evan Rachel Wood continuă seria dezvăluirilor șocante despre Marilyn Manson. Fosta iubită a artistului spune că a fost violată în timpul filmărilor pentru videoclipul piesei “Heart-Shaped Glasses”.

În documentarul „Phoenix Rising”, care va fi lansat de HBO în luna martie, Evan Rachel Wood îl acuză de viol pe Marilyn Manson

Actrița de 34 de ani spune că atunci când a filmat videoclipul piesei “Heart-Shaped Glasses” trebuia să simuleze o scenă de sex. 

“Am vorbit despre o scenă în care urma să simulăm o partidă de sex. Odată ce camerele au pornit, el a început să mă penetreze cu adevărat. Nu am fost niciodată de acord cu asta... era un haos complet acolo și nu mă simțeam în siguranță. Am fost dezgustată și rușinată. Pot spune că membrii echipei de filmare erau stânjeniți și nu știau ce să facă. (...) Am fost violată în fața camerelor de filmat”, spune Rachel în documentar, potrivit New York Post

Videoclipul a fost filmat în 2007 și are peste 30 de milioane de vizualizări pe Youtube. 

Ce spune avocatul lui Marilyn Manson despre acuzațiile actriței

Avocatul lui Manson, Howard King, a negat afirmațiile lui Wood într-o declarație pentru The Guardian: „Dintre toate afirmațiile false pe care Evan Rachel Wood le-a făcut despre Brian Warner (numele real al lui Marilyn Manson), aceasta cu realizarea videoclipului este cea mai mare și ușor de infirmat. 

“Brian nu a făcut sex cu Evan pe acel platou și ea știe că acesta este adevărul”, a mai spus avocatul, care a subliniat că există mulți martori care pot confirma asta. 

Evan Rachel Wood și Marilyn Manson au fost împreună timp de patru ani, în perioada 2006-2010. 

Tot ea este și cea care a făcut primele acuzații împotriva artistului în februarie 2021. Ea l-a acuzat pe fostul iubit de abuz fizic, psihologic și sexual. 

După ce Evan a povestit calvarul prin care a trecut în anii în care i-a fost parteneră, alte femei au venit cu povești la fel de terifiante despre artist. Printre ele și actrița Esmee Bianco din Games of Thrones. 

Aceasta a povestit că artistul a tăiat-o la nivelul torsului, a biciuit-o și a tratat-o ca pe o prizonieră când locuia la el în casă.



În cele două luni pe care le-a petrecut în casa lui Manson, Esme a mărturisit că acesta îi controla orice mișcare, îi spunea ce să poarte, când să doarmă și unde are voie să meargă. 

Fotografii: Getty Images

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni