Celia, cântăreața depistată cu Omicron în luna a opta de sarcină, a dezvăluit în exclusivitate la „Vorbește lumea” sexul și numele copilului.
Celia, diagnosticată recent cu varianta Omicron, a povestit pe Skype cu Adela Popescu că evită stresul și gândurile negative. Forma de care suferă este acum una destul de ușoară, iar simptomele nu-i îngrădesc deloc bucuria de a trăi cea mai frumoasă perioadă din viața sa.
Însărcinată în luna a opta, Celia a dezvăluit un lucru interesant: “Sunt foarte bine acum. Am devenit mai optimistă. M-am panicat foarte tare Imediat după ce am aflat că am Omicron. Mi-era teamă de internare și de tratamente… Apoi, m-am liniștit pentru că mi-am dat seama că panica și stresul îmi va afecta puternic imunitatea. Și vreau să vă spun că de când am luat acest virus sunt mai pozitivă decât am fost în toată sarcina!”
Cântăreața a mai povestit că în urmă cu nouă luni a mai fost bolnavă de coronavirus, fâcând o formă foarte grea în urma căreia a ramas marcată psihic: “Am fost internată cu mama în spital, ea făcând o formă gravă de COVID-19. Și eu mă simțeam destul de rău, cu febră și tuse, dar nu atât de rău ca ea și sora mea, ele având plămânii afectați în proporție de 70%. Psihic am fost la pământ. Dar toate aceste evenimente neplăcute din trecut m-au făcut acum să fiu puternică și să devin mai optimistă”, a mărturisit cu multă emoție Celia.
Întrebată de Adela Popescu dacă poate dezvălui fanilor sexul și numele bebelușului, Celia a răspuns cu zâmbetul pe buze: “Fetița mea se va naște într-o lună și trei zile și o va chema Sara-Maria. Sunt foarte, foarte entuziasmată și abia aștept să se nască. Dumnezeu să ne îmbrățișeze pe toți!”
Vezi mai multe în materialul video de mai sus.
Foto: Captură emisiune/Facebook Celia
Gallery