• PRO TV
  • O pensionară din Vaslui a primit o factură la gaze de 33,5 milioane de lei. Cum a reacționat când a văzut suma

O pensionară din Vaslui a primit o factură la gaze de 33,5 milioane de lei. Cum a reacționat când a văzut suma

O pensionară din Vaslui a primit o factură la gaze de 33,5 milioane de lei. Cum a reacționat când a văzut suma

Zi de infarct pentru o pensionară din județul Vaslui, care a crezut că nu vede bine când a primit factura la gaze. Femeia avea de plătit, conform furnizorului, 33,57 de milioane de lei (6,7 milioane de euro). Fiul ei a intervenit pentru clarificarea situației.

Scandalul facturilor calculate greșit ia amploare. La Vaslui a fost raportată cea mai mare discrepanță dintre consumul real și cel înregistrat de furnizor. Conform companiei Gaz Est, o pensionară de 70 de ani ar fi consumat 146.525,153 MWh, ceea ce înseamnă un cost de 33,57 de milioane de lei.

Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi”, a declarat, pentru Ziarul de Vaslui, Gabriel Mereuță, fiul femeii.

Titulara de contract s-a dus la furnizor să ceară explicații, iar reprezentanții companiei au recunoscut că este o eroare.

Nu au fost probleme. Au recunoscut că este o eroare și au emis o factură, de 1.700 lei. Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani”, a mai spus bărbatul.

Milioane de români au reclamat facturi umflate la gaze naturale și energie electrică. Unii furnizori au greșit la întocmirea lor, alții au omis să includă în facturi schema de sprijin stabilită de guvern pentru familiile vulnerabile.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a efectuat mai multe controale la furnizorii de energie electrică și gaze și a aplicat sancțiuni de 800.000 de lei. Companiile sancționate sunt Electrica Furnizare, Gaz Vest, Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

Fotografii: Agerpres/Shutterstock

Vezi și VIDEO:  

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni