ß
Daniel Pavel vorbește frumos de părinții lui, care i-au netezit drumul în viață. Într-un interviu acordat lui Cătălin Măruță, în seria de podcasturi „Acasă la Măruță”, prezentatorul emisiunii „Survivor România” și-a deschis sufletul în fața a sute de mii de oameni.
Daniel Pavel avea o legătură foarte solidă cu mama lui, pe care o descrie ca pe „o femeie foarte blândă”. Prezentatorul emisiunii Survivor România este încântat că fiul lui, Antoniu, o moștenește pe cea care avea atât de multe calități.
Asistentă medicală, mama lui Daniel Pavel cânta la chitară, stăpânea bine limba engleză, „într-un București al anilor ’60”, și era extrem de calmă.
„Mama ne-a dat foarte mult din blândețe”, a spus prezentatorul în podcast, mărturisind că în prima parte a vieții lui a moștenit, totuși, multe trăsături ale tatălui său.
Daniel Pavel păstrează încă vie amintirea mamei, pe care a pierdut-o în 2014, după o luptă grea pe care a dus-o cu o boală necruțătoare.
„A fost un cancer, cu care ea s-a luptat foarte mult. Mama a fost o supraviețuitoare și chiar a avut încredere în sistemul medical românesc. Nu ne-am înșelat; nu știu cum ar fi fost dacă am fi fost în străinătate. A luptat”, s-a confesat Daniel Pavel, care a mărturisit că moartea mamei a produs schimbări mari în interiorul său.
„Am plâns atunci cum a urmat să mai plâng în viață extrem de puțin. Ne dădeam seama că... cordonul ombilical e mama”, a mai spus Daniel Pavel.
Vezi interviul integral pe VOYO!
În cadrul emisiunii La Măruță, Daniel Pavel a dezvăluit câteva aspecte legate de viața sa de familie.
„Locuiesc în Austria, dar voi avea curând drept de rezidență. Stau de cinci ani acolo, acolo e soția și e copilul meu. (...) Tata ne-a dat această duritate, dar ne-a dat dragostea de sport și dragostea de carte. La propriu, ne dădea asta, ia-o pe asta. (...) Avem cel mai frumos job, chiar dacă nu e ușor, e capacitatea de a aduce emoții”, a spus prezentatorul Survivor România.
Fotografii: Acasă la Măruță YouTube/PRO TV
Vezi și VIDEO: Daniel Pavel, secretele din culisele Survivor România
Gallery