ß
Cântăreața canadiană Celine Dion și-a anulat concertele programate în cadrul etapei nord-americane a turneului său “Courage” din cauza problemelor de sănătate.
Surse din staff-ul vedetei au anunțat recent că starea pandemică actuală a sensibilizat și mai mult sănătatea solistei. În plus, zilele trecute s-au împlinit șase ani de la moartea soțului ei, René Angélil. Cei doi au avut o relație extraordinară, devenind după o lungă perioadă de mediatizare, un cuplu controversat, dar emblematic (între cei doi exista o diferenţă de vârstă de 26 de ani).
”Chiar speram că voi fi pregătită să urc pe scenă acum, dar cred că trebuie să am mai multă răbdare și să ascult de sfaturile medicilor. Spectacolele noastre presupun multă organizare și pregătire, așa că trebuie să luăm acum deciziile care vor influența planurile de peste două luni. Voi fi extrem de fericită când voi fi din nou sănătoasă, când vom fi lăsat în urmă pandemia și voi urca din nou pe scenă. Până atunci, mă bucur tare mult pentru mesajele de încurajare pe care mi le-ați trimis pe rețelele sociale. Simt dragostea voastră și susținerea pe care mi-a arătați, iar asta cotează foarte mult pentru mine”, a scris Céline Dion fanilor pe contul oficial de Instagram.
Artista a mai dezvăluit că suferă de ”spasme musculare severe și persistente” și că doctorii i-au recomandat să evite efortul fizic și tot ce i-ar putea adânci stările depresive, scrie Variety.
Citește și: Cele mai tari concerte ale anului 2022! Ce artiști celebri vin să facă show în România
“Courage” este al doisprezecelea album înregistrat în limba engleză de către Céline Dion și a fost lansat de Columbia Records pe 15 noiembrie 2019. Acesta a apărut pe piață la doar șase ani după lansarea materialului discografic “Loved Me Back to Life” din 2013.
Dion a lucrat la “Courage” cu diverși scriitori și producători celebri precum: Sia, David Guetta, Greg Kurstin, Sam Smith, StarGate, Jimmy Napes, Lauv, LP, Jörgen Elofsson, Stephan Moccio, Eg White, Liz Rodrigues din The New Royales și mulți, mulți alții.
Celebra cântăreață ar fi trebuit să susțină un concert și la București pe 25 iulie 2021, însă acesta a fost reprogramat pentru iulie 2023.
"Primele date de spectacol în Europa din turneul mondial "Courage" sunt reprogramate în 2022. Datele europene prevăzute din 19 martie până în 16 iunie 2021 sunt reprogramate din 25 mai în 24 septembre 2022", a scris Dion pe rețeaua de socializare Twitter.
Turneul mondial “Courage” a debutat în toamna anului 2019, în Canada, unde a reușit să susţinută un număr de 52 de concerte. Seria a fost întreruptă, în cele din urmă, din cauza pandemiei.
Foto: Getty Images/ Twitter
Vezi și:
Primele imagini de la Survivor România 2022
Gallery