ß
Timpul se scurge, iar foarte curând zilele vor deveni ore până la fluierul de start al show-ului fenomen mondial, SURVIVOR ROMÂNIA! Este cea mai puternică provocare pe care cei 24 de concurenți au acceptat-o în viața lor, iar duminica aceasta, de la ora 20:00, pe PRO TV, vom vedea prima lor zi în Republica Dominicană.
În fiecare duminică, luni și marți, cel care va prezenta emisiunea este Daniel Pavel. Acesta i-a cunoscut deja pe concurenți și abia așteaptă să le ducă celor de acasă tensiunea provocării și cele mai tari lupte de pe trasee. Până atunci, înainte de plecarea spre SURVIVOR, Daniel a acceptat și el o provocare lansată de Cătălin Măruță, aceea de a fi invitat la podcast-ul Acasă La Măruță!
Bine cunoscutul prezentator a răspuns extrem de sincer tuturor întrebărilor, iar lucruri mai puțin cunoscute de către cei de acasă vor putea fi aflate în cadrul unui podcast ce nu trebuie ratat. În premieră, începând de azi, acesta este disponibil pe VOYO!
“Mi-am dorit într-o bună zi să stăm față în față”, recunoaște Cătălin înaintea unei discuții care la scoate la iveală atât povești din viața personală a lui Daniel, despre familie, cât și unele dintre cele mai interesante amintiri din perioada în care lucra în marină.
Nu ratați o discuție încărcată de emoție și de povești senzaționale, doar în podcast-ul lui Cătălin Măruță, disponibil deja pe VOYO, la acest link!
Gallery