Florin Harsan a ajuns hairstylist din cauza rezultatelor slabe de la scoala

Redacția Redacția

Actualizat 23. 3. 2011

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Florin Harsan ce a fost prezentat telespactatorilor Pro Tv in cea de-a cincea editie “Romanii au talent” a facut un adevarat spectacol din manuirea foarfecii spre deliciul juriului si a publicului prezent in sala.

Numele meu este Florin Harsan si sunt nascut in Bucuresti, pe data de 30.04.1977. Povestea mea de viata  a inceput  normal  ca  a  oricarui om din lumea aceasta, intr-o familie tanara, cu multe sperante si plina de iubire. Nu stiu exact nici acum cum s-a intamplat, dar stiu ca intr-o zi parintii mei s-au despartit, iar eu am ramas la mama. Asa l-am cunoscut pe tatal meu vitreg, omul care m-a crescut, m-a educat si  m-a invatat sa deosebesc binele de rau.

Florin Harsan a avut mari probleme de sanatate, in urma unei operatii la varsta de trei ani
La aproximativ trei ani, am suferit o serie de operatii destul  de complicate, care mi-au lasat niste cicatrici inestetice  pe corp. Am fost diagnosticat initial cu apendicita, dar am avut complicatii si am dat in peritonita si apoi in retroperitonita. Din cauza acestor complicatii am suferit o serie de operatii cu taieturi inestetice (mari). De atunci, viata mea s-a schimbat, nu aveam voie sa alerg, la fel ca ceilalti copii, si orice efort pe care il faceam,  provoca spaima parintilor mei. Stiu ca in scoala primeam diverse scutiri, de la educatie fizica, lucru care ma deranja enorm,  pentru ca eu nu ma simteam bolnav.

Anii au trecut, iar lupta cu mine insumi crestea in fiecare zi, mereu incercand sa ma inscriu la cat mai multe sporturi, cat mai grele, dorindu-mi  mereu sa-mi depasesc limitele.  

Din cauza rezultatelor la scoala s-a indreptat spre meseria de coafor-frizer
Scoala nu a fost un capitol din cele mai stralucite in viata mea, in schimb ma fascina mereu perfectiunea geometriei si cum poate o culoare da viata unui obiect. Nu am stiut niciodata ca acest lucru ma va ajuta enorm in viata. Am teminat cu chiu cu vai clasele primare, m-am inscris la liceu si nu am intrat din prima. Va dati seama ca nici nu ma strofocam foarte tare sa invat pentru toamna. Eram un pusti fascinat de “maidanul Bucurestului”  si nu puteam sa vad ziua de maine decat prin muzica la maxim, dansul si gasca de atunci.

Imi aduc aminte ca intr-o dupa amiza, pe la ora  15 cand m-am trezit, tatal meu si mama, m-au chemat si au incercat sa discute cu mine despre viitorul meu, lucru care nu ma pasiona asa tare si au inceput, “daca tot nu ai intrat la liceu n-ai vrea sa faci niste cursuri de calificare?”, tata optase deja pentru barman-ospatar, iar mama, pentru coafor-frizer. Lucruri care nu imi placeau, bineinteles eu aveam deja planuri, va dati seama ca erau niste “aiureli” de-ale mele.  
In prima faza nu am fost de acord, dar bietul tata, Dumnezeu sa-l ierte, avea un dar deosebit de a spune lucrurile: “Tu iti dai seama cate fete frumoase o sa cunosti, nopti in bar, gagici …” habar nu aveam ce o sa urmeze de fapt.

Am facut amandoua cursurile, si  cel de  barman, si cel de coafura, din care nu am inteles prea mare lucru. Dupa o vreme, fiind fascinat de “mirajul” plecarii  peste hotare,  am plecat si eu. Am avut multe meserii si m-am intors acasa. Mai tundeam ocazional cate un prieten, dar nu faceam din asta o pasiune.

La varsta  de 18 ani am cunoscut-o pe sotia mea, Adriana  cu care am ramas impreuna. La varsta de 21 de ani m-am internat din nou in spital cu ocluzie intestinala, suferind din nou o serie de operatii,  care i-a costat pe parintii mei banii pe care ii aveau sa cumpere o casa.  Lucrul acesta m-a marcat foarte mult pentru ca aveam o sora mai mica, Alina, care avea nevoie de o casa si de un viitor sigur.

Primul loc de munca a fost la o frizerie in Colentina
A urmat o perioada foarte urata in viata noastra si ii multumesc lui Dumnezeu ca  ne-a dus mai departe. Cand m-am facut mai bine trebuia sa–mi gasesc de lucru si cum nu aveam voie orice, la indemnul mamei si al familiei  m-am dus la o frizerie,  in Colentina,  sa ma angajez.

Prima mea zi de munca si primul client...Imi aduc aminte nu cu prea multa mandrie. De ce? Stiu ca apasam, cu masina de tuns, pe capul clientului  atat de tare (ca sa fiu sigur ca nu raman fire in plus) incat bietul om cand ma vedea pe strada traversa pe partea cealalta. Si cum de–a lungul vietii am fost fascinat de competitie, am aflat ca si in aceasta meserie daca esti foarte bun poti sa participi la concursuri si in tara si in strainatate si poti chiar sa iti faci o super cariera.

Si am inceput sa ma antrenez, sa caut informatii, lucruri care s-au dovedit destul de greu de gasit si erau destul de costisitoare  pentru bugetul meu, fapt care m-a facut sa caut de lucru in saloane cu coafora de la care sa pot invata diverse lucruri.

Asa am inceput sa descopar aceasta arta si sa observ ca e mult mai complicat decat ma asteptam. M-a ajutat foarte mult pentru ca imi placea geometria  plana si tridimensionala  si  procedura de a colora parul  pentu ca este un complex de formule matematice si cromatice prin care poti sa obtii o culoare sau mai multe,  exact asa cum le doresti.  

Asa am cunoscut-o si pe prima persoana care a crezut in mine, dna.  Ileana  Bajenaru,  care  mi-a propus sa particip la un concurs international  in Bulgaria, la Sofia, unde am castigat locul 2 la sectiunea cut&color. A fost pentru prima data cand vedeam, cele mai tari academii de hairdressering  din  lume, si cele mai “tari” hairshow’uri  vazute pana atunci. Atunci mi-am dat seama de ceea ce vroiam sa fac si am inceput sa particip din ce in ce mai des la concursuri din tara si de peste hotare, unde  am castigat destul de multe diplome. Toate aceste competitii nu au facut decat sa creasca in mine dorinta de a cunoaste si de a fi cat mai bun.

Asa am auzit de marile “legende” ale acestei arte,  oameni  pasionati, oameni  demni de tot respectul  care au facut posibil  ca meseria aceasta sa devina un  cult,  un stil de viata, o mare familie unita, care sa vorbesca aceeasi limba, denumiti hairdresseri. De fapt cred ca toate competitiile la care am participat nu erau nimic mai mult  decat darul de a impartasi cunostintele cu cei din jurul tau.

Am sa ma opresc putin cu “despre mine” incercand prin cuvintele mele, modeste, sa va descriu omul  care m-a facut sa cunosc  arta de a face lucruri de calitate, raportorul meu in viata, visul meu de hairdresser, parintele spiritual al tuturor hairdresserilor, excelenta sa,  Vidal Sassoon. Cred ca mi-ar lua o viata intreaga sa gasesc cuvintele potrivite prin care sa-l descriu. Cred ca toata lumea a auzit de tunsoarea  “Sassoon” fie ca suntem sau nu hairdresseri, fie ca suntem  mai in varsta sau mai tineri, toti am auzit de Sassoon.

Asa am auzit si eu  si am inceput sa ma interesez  cat mai mult de filosofia  pe care o impartasea si sa caut  sa  ating perfectiunea cu care face un tuns  sau  o culoare. Visul acestui  “om” este telul meu in viata. Cu toate ca nu ma cunoaste  l-am simtit alaturi de mine in orice competitie, in orice  tunsoare, in fiecare lucru pe care l-am descoperit, a fost mereu  soapta din urechea  mea care imi arata “calea”, atunci cand nu o mai vedeam. Cred ca fiecare dintre noi avem un inger protector  care ne indruma, pentru mine ingerul meu are si un nume, se numeste Vidal Sassoon.

La 25 de ani, Florin a devenit tata
La varsta de 25 de ani, mi-a dat Dumnezeu cea mai mare bucurie, de pana atunci, mi-a daruit primul  nostru  copil, Alexandru, lucru care m-a schimbat, facandu-ma sa lupt mai mult, sa muncesc mai mult sa fiu cel mai bun, pentru a putea sa-i ofer  o copilarie frumoasa,  un viitor cat se poate de sigur. Am lucrat incontinuu 14, 15 ore pe zi pentru a deveni cat mai bun.

Daca tot faceam meseria aceasta vroiam sa o fac altfel,  sa o fac fascinanta,  imi doream sa-mi construiesc propria  echipa  cu filosofia  si conceptul meu, vazusem multe lucruri “afara”, facusem  foarte multe specializari la diverse academii din Londra si vroiam sa am propriul meu salon,  propria mea scoala, propriul meu brand. Stiam de la tata ca daca vrei sa faci ceva de calitate  fie cumperi  un brand deja consacrat  sau il creezi tu pe al tau.

Din pacate  tata  nu a mai trait sa apuce ziua  in care sa se mandreasca  cu ”baiatul” lui. A murit cu o bucatica de ziar in buzunarul de la piept in care era o poza cu mine si cateva randuri scrise. Se lauda la toata lumea ce baiat cuminte si muncitor avea el. Nu stiu sa va spun daca a fost omul cel mai bun sau fara de pacat, dar stiu cu siguranta ca fost cel mai minunat tata, pe care putea Dumnezeu sa mi-l daruiasca.

Moartea  tatalui meu m-a marcat enorm  si am simtit un gol imens in mine, pe care nici azi nu-l pot umple cu altceva. La putin timp dupa ce tata a murit, niste oameni,  la care stateam cu chirie, au auzit de visele mele de a-mi face un salon  si au  venit sa-mi imprute  niste bani, cu care sa incerc sa deschid  salonul meu. A fost  un lucru minunat  si a trebuit sa incep sa muncesc si mai mult pentru ca in fiecare luna trebuia sa dau o “galeata” de bani. Au mai trecut cativa ani de munca, prin care am incercat sa ma mentin in forma si sa fac fata cheltuielilor lunare.

Am inceput sa formez echipe in salon si sa merg prin tara cu diferite branduri profesionale in calitate de freelancer sau ambasador. Atat in tara cat si la mine in salon, mi-am dat seama ca lipsa de informatie  corecta, educatia in aceasta meserie  sunt punctele cheie  in acest gen de afacere.

Am inceput sa  pun in scena diferite concepte de hairshow’uri,  care mai de care mai bine structurate si am vazut ca multi coafori din Romania si de afara sunt  fascinati de abilitatile pe care le detin si de genul de show pe care il faceam.  

Cu trecerea timpului s-a nascut  cel de al doilea dar, Alexandra,  de la bunul Dumnezeu, semn ca s-a uitat la munca pe care am depus-o in folosul tuturor  domnisoarelor, pe care le aranjasem pana atunci. Intamplari de genul acesta  te fac sa te gandesti ca numai “maine nu-i poimaine” si noi tot intr-o garsoniera cu chirie stam si nevoile si prioritatiile copiilor sunt altele.

Ma uitam din cand in cand pe youtube la emisiunea “Britain’s got talent” si eram asa de fascinat  cum oameni simpli, care la prima aparitie nu spuneau nimic si reuseau sa te uimeasca cu aptitudinile lor. Asa am aflat mai tarziu si de “Romanii au talent”.

"Vreau sa arat ca romanii sunt plini de surprize"
M-am gandit ca este o ocazie buna sa ma inscriu, sa arat tuturor ca romanii sunt oameni de treaba, ca suntem muncitori, seriosi si plini de surprize. M-am  gandit sa arat tuturor ca nu sunt doar un frizer. Daca  imi doresc ceva  de la aceasta emisiune? Cu siguranta, ca oricare dintre participanti imi doresc sa castig, dar pentru familia mea. Probabil ca ar fi un vis frumos devenit realitate.

Intra AICI sa vezi ce show a facut pe scena "Romanii au talent"!