ß
Noile reguli pe care românii trebuie să le respecte ca urmare a creșterii cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a sporit numărul amenzilor aplicate de oamenii legii. În weekend, polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 800.000 de lei.
De sâmbătă, 8 ianuarie 2022, românii sunt obligați să respecte noi măsuri de protecție sanitară. Ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, polițiștii și-au intensificat controalele și au aplicat mii de amenzi, conform Legii 55/2020, actualizată.
Potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sâmbătă și duminică au fost consemnate nu mai puțin de 3.001 abateri de la legislația în vigoare. Amenzile au ajuns la 384.567 de lei – sâmbătă și la 433.491 de lei în ziua de duminică.
De sâmbătă, românii sunt obligați să poarte mască atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise. Mai mult, măștile trebuie să fie de uz medical sau de tip FPP2, iar explicația oficială este că doar acestea asigură un grad ridicat de protecție.
„Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți pe cei din jurul dumneavoastră. Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2”, spun reprezentanții MAI.
Numai că nerespectarea acestei prevederi, cuprinsă în Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne nr. 30 din 7 ianuarie 2022, nu este sancționată de Legea 55/2020, care prevede amenzi pentru alte abateri de la normele de siguranță. Ordinul mai sus menționat nu prevede sancțiuni.
„Polițiștii au primit recomandarea de a se abține de la a aplica sancțiuni în baza unei prevederi neclare. Ei nu pot face diferența între o mască neconformă și una conformă”, ne-a spus Sorin Andreica, președintele Sindicatului Europol. Însă, în cazul în care românii poartă alte măști decât cele de uz chirurgical sau de tip FPP2, oamenii legii pot interpeta că cetățenii nu poartă mască deloc și se vor aplica sancțiuni pentru lipsa purtării măștii.
Conform Grupului de Comunicare Stategică și responsabililor din MAI, românii care nu se conformează acestei regului trebuie sancționați contravențional cu amendă de la 500 la 2.500 de lei. Însă, această abatere nu apare în cuprinsul Legii 55/2020.
Conform noilor prevederi, persoanele exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție sunt:
Fotografii: Agerpres/Shutterstock
Vezi și VIDEO:
Gallery